Connection – Versuri.pro

Ana Blandiana - Legături

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Legături.
Totul este eu însămi.
Dați-mi o frunză care să nu-mi semene,
Ajutați-mă să găsesc un animal
Care să nu geamă cu glasul meu.
Pe unde calc, pământul se despică
Și morții care poartă chipul meu
Îi văd îmbrățișați și procreând alți morți
De ce atâtea legături cu lumea,
Părinți atâția și urmași siliți
Și toată-această nebunească-asemănare?
Mă hăituiește universul cu mii de fețe ale mele
Și nu pot să mă apăr decât lovind în mine.

Walt Whitman - Perfecțiuni - 187

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Doar ei înșiși se înțeleg pe ei înșiși și alții asemenea lor, / După cum ... →

Peekaboo - Te Văd

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Te văd, ești aici să mă ajuți,
Te văd, mă încălzești, mă asculți,
Te văd, văd ce alții nu au văzut în tine,
Te văd, ești fata ce durerea vrea să mi-o aline,
Te văd când alții nici nu gândesc,
Te văd lângă mine și dacă nu îmi amintesc,
Te văd pentru că meriți, așa ești tu curată,
Te văd, tu ești fata cu voința nemăsurată,
Te văd, nu are cum să fie altcumva,
Te văd, ce văd când te privesc, nu văd altundeva,
Te văd, ești unică, prezența ta o ador,
Te văd, lângă tine gândul negru mi-l omor,
Te văd, mă vezi, dar nu știu ce observi,
Te văd, tu în mine spiritul bun îl conservi,
Te văd, te invit, dar ești deja acolo,
Te văd, de când te privesc nu mai exist solo,
Te văd, de asta nu mă mai satur,
Te văd, în mintea mea imaginea ta are contur,
Te văd, asta îmi place și o să continui,
Te văd, lângă tine mă simt mereu primul,
Te văd, te găsesc în ale mele fapte,
Te văd, te simt, mirosul tău îmi e aproape,
Te văd și nu te caut pentru ajutor,
Te văd, sufletul meu îți este dator,
Te văd pentru că asta mă completează,
Te văd, căldura ta e tot ce mai contează,
Te văd și din asta nu mai pot să mă opresc,
Te văd, prin privirea ta mă definesc.

Anne Sexton - The Touch

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Timp de luni, mâna mea a fost închisă
într-o cutie de staniu. Nimic nu era acolo, ci balustradele de metrou.
Poate că este învinețit, credeam,
și de aceea au închis-o.
Puteți spune timpul prin asta, m-am gândit,
ca un ceas, de cele cinci articulații ale sale
iar venele subterane subțiri.
Se afla acolo ca o femeie inconștientă
alimentat de tuburi de care nu știa.
Mâna se prăbușise,
un porumbel mic din lemn
care trecuse în izolare.
Am întors-o și palma era veche,
liniile sale trasate ca un ac fin
și cusute în degete.
Era gras și moale și orb în locuri.
Nimic decât vulnerabil.
Și toate acestea sunt metaforă.
O mână obișnuită – doar singură
pentru ceva de atins
care atinge înapoi.
Câinele nu o va face.
Coada ei se plesnește în mlaștină pentru o broască.
Nu sunt mai bun decât un caz de mâncare pentru câini.
Deține propria foame.
Surorile mele nu o vor face.
Locuiesc la școală, cu excepția butoanelor
și lacrimile curgând ca limonada.
Tatăl meu nu o va face.
El vine în casă și chiar noaptea
el locuiește într-o mașină fabricată de mama mea
și bine unsă de meseria lui, de slujba lui.
Problema este
că mi-aș lăsa gesturile să înghețe.
Problema nu a fost
în bucătărie sau lalele
dar numai în capul meu, în capul meu.
Atunci toate acestea au devenit istorie.
Mâna ta a găsit-o pe a mea.
Viața s-a repezit pe degetele mele ca un cheag de sânge.
Oh, tâmplarul meu,
degetele sunt reconstruite.
Ei dansează cu ai tăi.
Dansează la mansardă și la Viena.
Mâna mea este vie în toată America.
Nici măcar moartea nu o va opri,
moartea vărsându-i sângele.
Nimic nu o va opri, căci aceasta este împărăția
si imparatia vine.