Firdousi - 63 Fereidun. Răspunsul Lui Fereidun Către Feciorii Săi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fereidun cu încordare vorbele i le-ascultă
şi i se încinse mintea pe măsură ce-a-nţeles.
Către sol acestea zise: „O, tu, omule-nţelept,
n-ai de ce să-mi ceri iertare în aceste treburi, de fapt
m-aşteptam demult la ele, inima mi le şoptea.
Spune-le acestor oameni mârşavi şi nesăbuiţi,
Ahrimanilor acestor doi cu gândul înrăit:
« Fereidun se fericeşte firea că v-aţi arătat.
Credeţi c-adăstam eu, oare, de la voi închinăciuni?
De-aţi zvârlit din mintea voastră sfaturile ce v-am dat,
n-aţi deprins voi nici o boabă din ce este înţelept.
N-aveţi frică nici ruşine-n faţa Celui preaînalt,
fără nici o îndoială n-aveţi alte plănuiri
decât ce dat de veste. Părul meu a fost cândva
negru şi lucios ca smoala, şi statura mea a fost
dreaptă cum e chiparosul, şi-a fost Lună chipul meu;
însă cerul ce spinarea mi-a încovoiat-o mult,
dăinuie şi se roteşte cum de-apururi s-a rotit.
Viaţa merge-n faţa voastră darnică dar nu va fi
pe de-apururi şi aceeaşi. Pe Acela preaînalt
şi preasfînt, pe mândrul Soare şi pe rodnicul Pământ,
şi pe tron şi pe coroană, pe Luceafăr şi Crai-Nou —
jur că nici o nedreptate, nici un rău nu v-am făcut!
Adunat-am în divanul meu la sfat pe înţelepţi,
pe mubezii şi-nvăţaţii cetitori în zodiac;
multă vreme cheltuit-am pentru a-mpărţi dirept
lumea după dreptate; şi noi toţi am căutat
să o facem cum se cade, nedreptatea pentru noi
nefiind nici începutul, nici sfârşitul nefiind;
temerea de Domnu-n inimi ne cutremura adânc;
n-am vrut pre pământ să facem decât bine orişicui.
Dacă doar prin străduinţa-mi oamenii au semănat
ţarina cea roditoare, n-am voit de loc să las
neamurile-n patru unghiuri să se-mprăştie şi-atunci
zisu-mi-am: Vreau ca puterea tronului s-o-ncredinţez
celor trei feciori preavrednici! Însă astăzi Ahriman
de la cugetu-mi şi de la părinteşti povăţuiri
v-a întors spre strâmbătate şi spre oarbe-apucături.
Vedeţi dacă, -atotputernic, Domnul va voi şi El
cele încuviinţate doar de voi şi-nde voi.
Doar o vorbă vă voi spune dacă ascultare-mi daţi:
veţi culege-ntotdeauna ceea ce aţi semănat.
Astea-mi spuse călăuzul vieţii mele: « Pentru noi
e un alt lăcaş ce-i vecinic. » Voi doriţi să v-aşezaţi
pe-un tron şubred şi vremelnic; de ce astfel voi pe Div
l-ascultaţi ca pe un sfetnic? Ăst balaur, teamă mi-i,
duhul că vi-l prinde-n ghiare, să nu scape de-acest trup.
Mi se-apropie sorocul lumea să o părăsesc,
şi de-acuma pentru-asprime şi minie n-am răgaz.
Iată, ascultaţi voi sfatul ce vi-l dăruie-un bătrân,
tată-a trei feciori de vază: cînd din inimă s-a stins
patima învăpăiată, atunci pulberi de pe drum
şi-ale şahilor haznale sunt la fel, acelaşi preţ;
cine fratele îşi vinde pentr-un petec de pământ,
nu-i în ochii noştri-odraslă dintr-un neam neprihănit.
Lumea a văzut şi încă va să vadă mulţi ca voi,
dar n-o rămânea, supusă, nimănui de pre pământ.
Bine ştiţi că Ziditoru, -n ziua Marii Judecăţi,
poate să vă dea iertare; căutaţi-l, vă-ngrijiţi
de-astă cuminecătură, şi cătaţi adânc de-aici,
scurtă să vă fie-osânda! » Solul ascultând smerit
vorbele acestea-ndată buze, de pământ, lipi
şi se-ntoarse. Părăsindu-l pe Fereidun, se porni
parcă înfrăţit cu vântul. Cum pieri acel trimis
al lui Salm, el, şahinşahul, taina şi-o dezvălui.
Lângă el chemă în faţă pe Iradj, măritul prinţ,
arătîndu-i viitorul şi zicându-i: „Fraţii tăi
însetaţi amar de lupte, către noi s-au fost pornit
dinspre Soare-Apune unul, altul dinspre Zori-de-Zi.
Zodiile le ursiră să-ndrăgească răul fapt;
ăpoi ei primit-au parte două ţări fără de rod.
Fratele nu-ţi va rămâne frate-atâta vreme cât
ai pe capul tău coroană; nu se vor mai aduna
lângă tron, când rumeneala de pe chip îţi va păli.
Dacă spada te îmbie, capu-ţi buimăci-se-va
de atâta dezbinare. Asta-i taina ce-am aflat
de la doi feciori din două margini de pământ şi cer.
Spre război de simţi imbolduri, te găteşte de război,
şi haznaua ţi-o deschide, braţele spre-a le-narma.
Mina-ntinde-ţi-o spre cupă dimineaţa când te-nfrupţi,
altcum ei cina-vor seara biruind asupra ta.
Fiul meu! în largul lumii nu-ţi căta apărători,
căci te-or apăra dreptatea, nevinovăţia ta!”.
Virtuosul Iradj, fiul drăgăstos, privi adânc
pe slăvitul său părinte, şi într-astfel îi grăi:
„O, tu, şahinşah, gândeşte ce lipsită-i de temei
viaţa noastră ce va trece peste noi precum un vânt!
Omul cu-nţeleaptă minte poate, oare, -a se mâhni?
Mersul vremii veşteji-va trandafirii din obraji
şi întuneca-va ochiul duhului strălucitor.
Viaţa la-nceput comoară-i, grea osândă-i la sfârşit,
până vom lăsa în urmă trecătoru-acest lăcaş.
Fiindcă pat ne-o fi ţărâna şi-om avea drept aşternut
cărămida, de ce, oare, astăzi să sădim un pom,
pom a cărui rădăcină sânge roşu va sorbi,
ca să pârguiască rodul răzbunării peste vremi?
Lumea a văzut mulţime de stăpâni cum suntem noi,
cu pecete şi cu spadă, şi-o să vadă după noi
mulţi stăpâni, dar răfuiala n-a intrat în obicei
la cei şahi ce ne lăsară moştenire tronul lor.
Vrând să fiu cu şahu-asemeni în frumoasele-i purtări,
nu-mi voi pierde trecătoarea viaţă spre a face rău.
Şi nu-mi pasă de coroană, nici de tron şi diadem;
mă voi duce dinaintea celor doi neînarmat,
şi grăi-le voi acestea: « O, voi fraţilor vestiţi,
care-mi sunteţi dragi ca ochii trupului şi duhului
Price nu-mi cătaţi şi-n taină împotrivă-mi nu urziţi
gând răzbunător; n-au ură cei ce cred în Cel-de-Sus.
Nu vă puneţi voi nădejdea-n lumea asta, şi vedeţi
cât rău lui Geamşid i-aduse, care până la sfârşit
fu silit să lase lumea, fără-ai fi de vrun folos:
tron, coroană, cingătoare — nu i-a mai rămas nimic.
Voi, de-asemeni si eu însumi trebui-vom la sfârşit
să-ncercăm aceeaşi soartă. » Le-oi întoarce inima
cea de răzbunare plină iar pe drumul de lumini;
oare, aş putea pe dinşii mai vârtos să mă răzbun?”
Şahul Fereidun îi zise: „Înţeleptul meu fecior,
fraţii tăi râvnesc doar vrajba, tu, doar sărbători râvneşti!
Mi-amintesc de-această spusă: «Nu mi te mira de loc
că strălucitoare-i Luna »; dacă-ţi place ăst răspuns
către fraţi, plin de virtute, văd că singur ai ales
dragostea şi legătura sângelui din câteşitrei.
Dar cel cu-nţeleaptă minte, când îşi lasă al său cap
fără preţ sub răsuflarea unei gădine cu solzi,
la ce poate să s-aştepte? La venin mistuitor
de balaur: asta-i firea care i-a fost dată lui
de Acel Atotputernic. Însă, dragul meu fecior,
dacă hotărât-ai astfel, pregăteşte-te de drum;
porunceşte-le, din oaste, la câţiva din slujitori
bravi pe drum să te-nsoţească. Eu voi scrie, tremurând
în neliniştea-mi din cuget, o scrisoare către fraţi,
nădejde trag ca teafăr, sănătos să te întorni,
fiindcă inima-mi va bate fericită să te văd”.
Cronica Şahilor

conflict fratricid – Versuri.pro

Firdousi - 63 Fereidun. Răspunsul Lui Fereidun Către Feciorii Săi