Ilarie Voronca - Colomba

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

„l’axe du monde passe par tes hanches”
B. Fondane.
inima duce-n codru sub piept ca o caleașcă
privirea-n desfrunzire pe-o gură precum scrin
pleoapa mea de tine se umple ca o ceașcă
și-oprești în respirare tălăngile-n declin.
cuvintele cresc nalte în seară ca porumbul
drumuri se-ncrucișează ca ochi pe-aceste bănci
vânătoresc când luna în frunză-și sparge plumbul
și plopi ca o cireadă se-ncumetă cu lănci.
obrazul tău desface lungi câmpuri de secară
în ora ce se-alungă cu haite de lumini
plimbi degetul prin coaste ca albii ce secară
o treaptă-n amintire te-ntârzie-n ruini.
și-azi pasul meu te scrie cu vinele în cridă
coapsele – ce corăbii – în aerul robust
surâsul îți umbrește o buză ca firidă
și liniștea în ierburi ți-ajunge până-n bust.
trup cu-arături cu-ntoarceri cu umăru-n fântână
și tâmpla încuiată cântec topit în os
pupilă ce se-nchide pe gleznă ca o mână
sufletul tău în palme izvor feruginos.
plâns întrerupt în ceasul adânc ca o tăcere
c-un cer ce se dilată prin toamna unde crești
și linia dintre arbori ne-ntunecă ne cere
când frunțile sub noapte se-ating ca două vești.
2.
rochia ta cu iederi și liniști precum climă
din Sud, aerul urcă pe frunte o perdea
și cerul tras în limbă și-n pantă la rindea
cu sângele-n răstimpuri și frunzele în cizmă.
priveliștea se-ncheie pe osu-n traforaj
un lacăt ce-ți înscrie imagine-ntre tâmple
amfora dintre coaste de glezna ta se umple
și-n fluviul de artere te plimbi ca un vâslaș.
glasul precum o algă și ceasu-nchis în părul
rotund în șerpuire pe braț ca rădăcini
surâsul cercuiește în aer un profil
și-n talgere de umbră genunchii-și scrie mărul.
te-nfigi în mușchi și biciui tăcere ca-n oblânc
cu unghiile-n talangă sporești stelarul pântec
obrazul tău se-mparte mireasmă poate cântec
și-n fum câmpuri în clește codrii ca uși te strâng.
în palma ta cuvântul își ruginește fierul
și luna care-apleacă pe-ocean un cozoroc
îți scrie desfrunzire și-n noapte un soroc
când anotimpu-n sticlă și-a neclintit mânerul.
o-ntoarcere te apasă cu creieru-n etaj
furtunile-n plămânii inverși precum corăbii
și vorbele-n răceală încremenesc ca vrăbii
dar ochiul te păstrează în dungi și-n tatuaj.
cu buruieni în piele alungi nămoluri clare
luminile-n pleoapă se-ngemănară oști
multicolor mă-ndeamnă umărul ca un chioșc
de ziare, când dorința topită-n mădulare.
și răspândită-n sevă urcă sărutu-n trunchi
cu slova ta pe buză inel ca o custure
mă sângeră; și-n tine mă pierd ca-ntr-o pădure
cu mâinile-n zăpadă luceferii ca bunghi.
de-azi glasul în tărie mi-l dărui cu măslinii
deschizi ca o barieră noaptea crescută-n prag
și liniștea în vine se-adună ca un cheag
când suflete-n sare se-unesc ca două linii.
dar vântu-și rupe scoarța moldovenească-n jur
cu sălciile-n crepuscul se umplu-n gavanoase
din apele lungi umbre se limpezesc ca oase
și ne-ntregim privirea pe-o targă de azur.
3.
te scrii în amintire și-n sânge ca o viză
de pașaport, cu-obrazul și umăru-n ochean
sub pielea în vitrină și-n galerii deschisă
cu flautu-n privire îmi dărui un ocean.
dar scapără pe-o targă stele precum copite
când inima în tine ca un pahar de ceai
se aburește-n sticlă și caldă să palpite
cu liniștea-n nervura frunzelor o ghiceai.
iarnă tăiată-n fildeș cu norii-ntr-o căldare
zvon răspândit în cerul strâns pe genunchi ca pled
pădure despletită în păr și-n sărutare
aerul ca o rochie se sparge în buchet.
pe-o sticlă-n neclintire iarna și-a strâns pulpana
și apele-n azurul vântos au nechezat
dar muntele-n pupilă pe-o cergă-și trase pana
pe când suav văzduhul cu-o zi s-a depărtat.
ești limpede-n suflare și proaspătă ca-n ploscă
(mă crezi) în vine-ți circuli un sânge superior
și buzele în sare lumini, dar ce folos că
umărul în privire se-apleacă-n căpriori.
pădurea iată-și urcă pe fagii moi o sucnă
de umbră și-anotimpul din vaier rupe-un corn
dar zarea se-aburește în trestii se usucă
pe sufletul-n oprire ca pe o șea mă-ntorn.
părul ți se retrage pe tâmple ca armate
zboruri întretăiate în cremene cum lănci
și pânzele tăcerii se desfăcură mate
când umbrele din sălcii au lunecat ca șăpci.
cum strâng din dinți și-aleargă în stânga noastră jnepii
ochiul se micșorează în dungi precum cătun
dar frunțile-și deshamă pe stepa-n somn sirepii
și luna-naintează în peșteri și-n coturn.
spre tine-n peisagiu mi-am descuiat ferestre
și vinele-mpletite sub pielea ta-n corali
când stelele-n cădere închipuiesc căpestre
pe-obrazul tău tăcerea își taie un oval.
pe-aleile din tine mă rătăcesc ca-n cozla
și umăru-n furtună adăpostit ca golf
dar prinde-mi cu surâsul la butonieră roza
vânturilor, când ochiul te-nscrie în pantof.
mă răscolești ca-n arie treci degetul prin creştet
mă-mprejmuiești mă treieri mă-nchizi ca un hectar
te-nalți precum o stivă în aerul prea veșted
pe marginea făpturii mele ca un pescar.
4.
te cauți în sărutul ce-și rupe-n umăr spicul
când glasurile-n aer desfășură-un covor
basarabean și cerul își dezlipește plicul
dar sapă-n mădulare și-n ochi un coridor.
o desfrunzire-nseamnă pe umbletul tău peșteri
și amintirea-n coaste îți strânge pasu-n chingi
străină când plecarea te ustură-n descreșteri
și sufletul mi-l sfărâmi cu degetele cinci.
azurul se-ntregește cu sângele-n otravă
fum răsucit în arbori și-n umerii ca grinzi
cu pântecul în șarpe și brațele-n otavă
cuvintele în aer se sparg precum oglinzi.
apele sunt cu vine și mușchi ca niște pulpe
și-n biciuire carnea garoafelor în vânt
vertebrele tăcerii se deslușiră suple
și-n melc și-n ierburi grase în fugăriri urcând.
femurul ca pleoapa și inima-n călușul
cu coapsele-ntre trestii lapte stelar te-aprinzi
dar tâmplele pe umeri își rotunjiră plușul
și gândul tău îl pipăi și-l urmăresc ca-n zimți.
știu clopotu-ntre coaste și plantele marine
grădină-n os săpată cu brațele-n lămâi
știu fructele rotunde ca mersul tău și pline
de coacăze-n mireasma de buruieni în clăi.
mă-nsemni precum o hartă și-n mine ca o perlă
pură-n ficat topită te știu dintr-un calcar
dar flacăra-n tărie te-nnoadă ca nacelă
te-adun ca o simbrie te-nchid ca un săltar.
în rumenire glasul sporește ca o jimblă
urcă de-aici pe scara din sângele meu scump
când te primesc cu mierea-n pleoapă și pe limbă
și te închei sub coaste cu degetul ca bumb.
în gura-naltă focul își împletește osul
de-azur, și pasul trage în ceară-n anotimp
dar noaptea-ți limpezește pe frunte abanosul
pe pântecu-ți terasă cu plante reci mă plimb.
te regăsesc în umăr și-n râs ca într-o glastră
c-un braț în amintire lămpile te-auresc
și te apleci pe buza umedă ca fereastră
din glezna-n evantalii ierburi și-arome cresc.
mă vânturi precum spicul și-mparți cu dumicatul
cu zările-n fântână ochiul deschide-un șanț
te știu adânc în mine ca-n fund de mări uscatul
te-nfigi ca-ntr-o gingie mă clatini ca un lanț.
roche de apă somnul, vinele – ce curele
de transmisiune – vântul îți scrie bustu-n roci
un bun-rămas ne-apropie răsuflul în perdele
ca scoarțe de mesteacăn palmele când le-ntorci.
cu mâinile amare și buzele-n lucernă
și umbrele sfințite în amurgiri cum cozi
de păun, cu trecutul la căpătâi ca pernă
și munții-n fum se-apleacă spre noi ca voievozi.
cristalele de aer stau limpezi în ospățuri
paharele-n dantelă cu chei de buruieni
rupi sufletul-n privire și tâmplele ca hățuri
când vorbele-n întoarceri ca turmele le-ndemni.
cu pulpa în ferigă urci dură din visare
și mă cuprinzi ca-n trestii te-adun ca un năvod
cu frunțile-n descreșteri și membrele în sare
dar trupu-ntreg spre tine e-ntins precum un pod.
te-apleci și-ntrebi privirea și degetul-n licoare
mă-ncerci ca pe un lacăt și bați ca-n lăicer
genunchiul ca o ușă mă umple de răcoare
și sângele-n desfaceri se reazimă de cer.
un răsărit nesigur a pus o poleială
pe zarea care urcă cu iedera-n grilaj
și-n cearcăne pleci capul cu floare de cerneală
dar te adun în palmă jăratec ca-n făraș.
surâsul în aramă ți-l depărtezi în surle
și drumurile-n toamnă pe-un povârniș ne sug
știu brațele și ochii și gleznele ca scule
prețioase, ești în mine scrisă cu meșteșug.
un chiot lung se rupe din pleoapele în dungă
și-n via din pupilă cu pulbere de var
singurătate-n preajmă se-așează ca o glugă
dar te răstorn în fierberi pe mâini de samovar.
5.
cu frunțile ca zboruri de porumbei în cerc
și lacu-nchis în deget cu-o liniște-n inele
dar vinele sunt plantele agățătoare-n piele
și mâinile prin trupul în buruiană-mi trec.
ocean ce se răcește cu brațele-n gargară
părul oval înscrie un sânge-n anotimpi
pe buzele-n suire se deslușesc aripi
și sânul mă primește în chiot ca-ntr-o gară.
aerul te desface în vorbele ca lăzi
și drumurile-n rocă urcate ca vitrine
dar panta în amurgul lăuntric te reține
și glasurile-n seară le schimbă precum gărzi.
în umbră c-un luceafăr nelămurit în glas
nisipuri în pleoapă se-adună-n oboseală
cu liniștea prin undă se limpezește-n algă
și-urmez în șerpuire umărul ca atlas.
o toamnă pune-n talger frunzele moi ca pături
și gleznele cu plante și-arterele cu munți
dar ne-apropiem în aer ca două sălcii, muți
prin carnea în descreșteri se deslușesc omături.
trăsură ce se-ndreaptă cu stelele-ntr-un trap
când noaptea în pupilă îți răsădește-o vie
pe culmi din curcubee îți împletesc o iie
și-aceste flori ies ochii pământului din cap.
surâsul îți pătrunde în piept până-n prăsele
și-n pasul meu te-nvălui și coastele le isc
dar amintirea-n sare se-nchide ca un plisc
și tremuru-n pleoape a netezit șosele.
un cer tăiat pe-obrazul ce-l știu itinerar
cu-ntoarceri cu-o oprire pe sângele-n fereastră
din tine se desface priveliștea-ntr-o glastră
și evantaliu-n palmă te-ncing ca un fierar.
plămânul în culoare cu iarba-n țesătură
lumina-ți scrie-n pântec cu orele un disc
când vocea rotunjește în aer un apus
și luna-n fulgerare pe umărul ca turlă

colomba versuri – Versuri.pro

Ilarie Voronca - Colomba