cocon – Versuri.pro

Subsapte - Cocon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Regret acum că n-am cap de drum în față,
schimbarea noastră, adunată în cocoon e gata să izbucnească.
Ani adunați în lanț, am luat veriga lipsă și-am pus-o pe deget.
Crede-mă, cred în defect în lanțul trofic.
L-am întrebat pe Alexandru cel Mare pe unde-i drumul
printre vrăjitoare cu inimă pură și dorința de mamă acoperă-ți scutul,
magie-n mâini cu lamă ascuțită, scăldată în cupa mâniei.
Apoi la Venus i-am dat mâinile mele în semn de regret.
Zeus, apără-mă de orice defect la porțile Colosului.
Apoi labirintul omului, culoarea ochiului,
În colțul rombului, văd națiuni distruse cu Mussolini,
torța firii, stinsă de sucul iubirii,
poiana de vicii, fără muză, doar cu indicii
din brațele fricii, fără scuză, doar cu ucenicii.
Apoi l-am întâlnit pe Gingis Han în război cu propria nație.
Drumul tău e scurt așa că fă senzație.
Culege cu grație lacrimile, asta am învățat.
Lupta nu-i pierdută chiar dacă te-ai predat.
Un prădător nou împart, dar caut pata în pantă.
Scăldat în abis cu Hades, o iau spre altă haltă,
dar atunci am văzut ceva senin,
la fel cum spunea și Lenin
caut oracolul la început de drum, bine.
Lumina separă orice nor sau fum.
L-am întrebat: „Structura ta de metal te face mecanism, ai înțeles?” „Da!”
Cunoaște fiecare persoană, dar înainte pe a ta.
În Tibet cu Malcolm X 3 ani noi savanți salvați de sarcini,
cu 3 Kappa în buzunar așteptând pe alții.
N-am stat mult, i-am ghicit sufletul absurd
și-am plecat, cu capul plecat,
vânt divin prin Nazaret
a început să îmi dea să beau din sângele lui ca să cred.
Îl chema Iisus, i-am pupat picioarele dar i-am spus:
„N-ai miros, doar harul!”
Am plecat dimineața fără să-mi golesc paharul.
De atunci umblu desculț cu un cuțit în colț la gură,
iar fiecare cuvânt prost rostit taie-n carne crudă.
Pan’ am întâlnit??
în vârful piramidelor până vin și eu.
Ea mi-a spus: „Vin din Eden,
am aur în ochi și viața-n față
semne pe degete și planetele în balanță.
Vrei să mă săruți, crede,
citește această carte chiar dacă ea te vede.”
N-am mai spus nimic.
A deschis triunghiul un pic și-a așteptat
Pașii mei minusculi înspre ea s-au îndreptat.
Omoară sunetul, tunetul din timpan.
O viață am, dar timp n-am, așa că accelerează
sentimente domestice accesibile în orice ipostază.
Am văzut cum zâmbește așa c-am ignorat-o,
incognito, tatuat pe braț la a 5-a înviere.
Umbra ta e o mare avere de care n-am cum să scap.
Ne-am contopit în cap și-n gesturi.
Am vorbit despre război și resturi,
despre elfi și tot ce vezi tu.
Ea a spus:
„Trebuie să îți iau sufletul și membrele să le duc spre apus.
Nu te las orice ar fi dar trebuie să plec.
Vasul meu de sclavi e plin iar tu nu ai bilet.
Un ou pus la frunte țin pe buză,
chiar dacă crapă găsim noi o scuză.
Iar de fiecare dată o să te resimt un pic,
ca un nou tic care se repetă la infinit.
Te rog să nu plângi dar nici să zâmbești,
căci pe unde mă duce drumul tu n-ai cum să mă zărești.
Și-am să cunosc oameni am să le spun de tine,
dar în același timp am să construiesc ceva și pentru mine.”
Eu am spus: „Am un lac de lacrimi,
am un pat de patimi,
am un dor dator și un foc cel aprind,
foc stelar în păr și laturi,
țesuturi, magmă, oxigen, fier combinat cu lutul din care-s construit.”
N-a mai întrebat nimic..
S-a întors, a pornit spre Babilon,
Plutea deasupra pământului feelingos și a zâmbit:
„Îți spun la revedere,
dar mă întorc înapoi c-o mare avere.
Ne vedem la repere ne auzim în ceafă.”
Se termină tot brusc, dar din păcate cu o ceartă.
Iar de atunci încerc să-i simt mirosu-n zori,
petale de trandafiri care-mi intră-n pori.
„Te aștept aici chiar dacă am să fiu altul,
am să rătăcesc prin lume până-mi vine ceasul.
Și iar ne întâlnim la porțile Olimpului.
Da-mi înapoi al meu dulce venin.
Scufundă vase și ai încredere.
Inundă mase, dar ai răbdare cu ele, căci timpul trece.”
Ridurile vieții adunate pe fruntea tinereții.
Anii trec, ochii mei lipiți de geam
nimic nu mai îmi povestesc,
așa c-am început să construiesc.
L-am întâlnit pe J. F. K. în drum cu glonțul,
pe Churchill pictând în ulei „Hoțul”.
Încet încep în ce să cred.
Bucăți din sfera mea formează un complet,
o lume nouă, un nou ou, gata să fie umplut.
M-am desprins de scut tăcut.
Combin sunet cu vibrații, sânge mult
???, carne și marmură
sânge de mama, linii, complet și-o latură.
Am spus „timpul s-a scurs din clepsidră”
Cu aceiași pași mărunți mă îndrept iar spre piramidă,
unde am așteptat și încă aștept
milioane de întrebări care formează un secret
și abia aștept să-l spun.
Eu te rog găsește drumul înapoi acasă.
Eu te aștept în vârful lumii curat și de mână cu fiica noastră..

Constanţa Buzea - Cocon de Vie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Se va trezi în prima zi cu soare
Primăvăratecul cocon de vie
Petrecerea-i va fi cu apă vie
Va fi beția lui înfloritoare.
Într-un impuls rănit de poezie
Îi va sări pământul la picioare
Mireasma lui, de rugi și sălcioare
În liniștea ce va părea pustie.
Dar viața ta de miere nemuritoare
Cu aurul plutind ca o stafie
Sub coastele a două mari ulcioare
Te va feri de gândul care ȘTIE?
Dacă se sparg, vei spune că te doare,
Dacă le cruți n-ai nici o bucurie.

Furnici Coapte - Cocon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Regret acum că n-am cap de drum în față,
schimbarea noastră, adunată în cocoon e gata să izbucnească.
Ani adunați în lanț, am luat veriga lipsă și-am pus-o pe deget.
Crede-mă, cred în defect în lanțul trofic.
L-am întrebat pe Alexandru cel Mare pe unde-i drumul
printre vrăjitoare cu inimă pură și dorință de mamă acoperă-ți scutul,
magie-n mâini cu lamă ascuțită, scăldată în cupa mâniei.
Apoi la Venus i-am dat mâinile mele în semn de regret.
Zeus, apără-mă de orice defect la porțile Colosului.
Apoi labirintul omului, culoarea ochiului,
În colțul rombului, văd națiuni distruse cu Mussolini,
torța firii, stinsă de sucul iubirii,
poiana de vicii, fără muză, doar cu indicii
din brațele fricii, fără scuză, doar cu ucenicii.
Apoi l-am întâlnit pe Gingis Han în război cu propria nație.
Drumul tău e scurt așa că fă senzație.
Culege cu grație lacrimile, asta am învățat.
Lupta nu-i pierdută chiar dacă te-ai predat.
Un prădător nou împart, dar caut pata în pantă.
Scăldat în abis cu Hades, o iau spre altă haltă,
dar atunci am văzut ceva senin,
la fel cum spunea și Lenin
caut oracolul la început de drum, bine.
Lumina separă orice nor sau fum.
L-am întrebat: „Structura ta de metal te face mecanism, ai înțeles?” „Da!”
Cunoaște fiecare persoană, dar înainte pe a ta.
În Tibet cu Malcolm X 3 ani noi savanți salvați de sarcini,
cu 3 Kappa în buzunar așteptând pe alții.
N-am stat mult, i-am ghicit sufletul absurd
și-am plecat, cu capul plecat,
vânt divin prin Nazaret
a început să îmi dea să beau din sângele lui ca să cred.
Îl chema Iisus, i-am pupat picioarele dar i-am spus:
„N-ai miros, doar harul!”
Am plecat dimineața fără să-mi golesc paharul.
De atunci umblu desculț cu un cuțit în colț la gură,
iar fiecare cuvânt prost rostit taie-n carne crudă.
Pan-am întâlnit??
în vârful piramidelor până vin și eu.
Ea mi-a spus: „Vin din Eden,
am aur în ochi și viața-n față
semne pe degete și planetele în balanță.
Vrei să mă săruți, crede,
citește această carte chiar dacă ea te vede.”
N-am mai spus nimic.
A deschis triunghiul un pic și-a așteptat
Pașii mei minusculi înspre ea s-au îndreptat.
Omoară sunetul, tunetul din timpan.
O viață am, dar timp n-am, așa că accelerează
sentimente domestice accesibile în orice ipostază.
Am văzut cum zâmbește așa c-am ignorat-o,
incognito, tatuat pe braț la a 5-a înviere.
Umbra ta e o mare avere de care n-am cum să scap.
Ne-am contopit în cap și-n gesturi.
Am vorbit despre război și resturi,
despre elfi și tot ce vezi tu.
Ea a spus:
„Trebuie să îți iau sufletul și membrele să le duc spre apus.
Nu te las orice ar fi dar trebuie să plec.
Vasul meu de sclavi e plin iar tu nu ai bilet.
Un ou pus la frunte țin pe buză,
chiar dacă crapă găsim noi o scuză.
Iar de fiecare dată o să te resimt un pic,
ca un nou tic care se repetă la infinit.
Te rog să nu plângi dar nici să zâmbești,
căci pe unde mă duce drumul tu n-ai cum să mă zărești.
Și-am să cunosc oameni am să le spun de tine,
dar în același timp am să construiesc ceva și pentru mine.”
Eu am spus: „Am un lac de lacrimi,
am un pat de patimi,
am un dor dator și un foc cel aprind,
foc stelar în păr și laturi,
țesuturi, magmă, oxigen, fier combinat cu lutul din care-s construit.”
N-a mai întrebat nimic..
S-a întors, a pornit spre Babilon,
Plutea deasupra pământului feelingos și a zâmbit:
„Îți spun la revedere,
dar mă întorc înapoi c-o mare avere.
Ne vedem la repere ne auzim în ceafă.”
Se termină tot brusc, dar din păcate cu o ceartă.
Iar de atunci încerc să-i simt mirosu-n zori,
petale de trandafiri care-mi intră-n pori.
„Te aștept aici chiar dacă am să fiu altul,
am să rătăcesc prin lume până-mi vine ceasul.
Și iar ne întâlnim la porțile Olimpului.
Da-mi înapoi al meu dulce venin.
Scufundă vase și ai încredere.
Inundă mase, dar ai răbdare cu ele, căci timpul trece.”
Ridurile vieții adunate pe fruntea tinereții.
Anii trec, ochii mei lipiți de geam
nimic nu mai îmi povestesc,
așa c-am început să construiesc.
L-am întâlnit pe J. F. K. în drum cu glonțul,
pe Churchill pictând în ulei „Hoțul”.
Încet încep în ce să cred.
Bucăți din sfera mea formează un complect,
o lume nouă, un nou ou, gata să fie umplut.
M-am desprins de scut tăcut.
Combin sunet cu vibrații, sânge mult
???, carne și marmură
sânge de mamă, linii, complet și-o latură.
Am spus „timpul s-a scurs din clepsidră”
Cu aceiași pași mărunți mă îndrept iar spre piramidă,
unde am așteptat și încă aștept
milioane de întrebări care formează un secret
și abia aștept să-l spun.
Eu te rog găsește drumul înapoi acasă.
Eu te aștept în vârful lumii curat și de mână cu fiica noastră.

Adn - Cocon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Regret acum că n-am cap de drum în față,
schimbarea noastră, adunată în cocoon e gata să izbucnească.
Ani adunați în lanț, am luat veriga lipsă și-am pus-o pe deget.
Crede-mă, cred în defect în lanțul trofic.
L-am întrebat pe Alexandru cel Mare pe unde-i drumul
printre vrăjitoare cu inimă pură și dorință, dar mama acoperă-ți scutul,
magie-n mâini cu lamă ascuțită, scăldată în cupa mâniei.
Apoi la Venus
i-am dat mâinile mele în semn de regret. Zeus,
apară-mă de orice defect la porțile Colosului.
Apoi labirintul omului,
culoarea ochiului,
colțul rombului.
Vad națiuni distruse cu Mussolini,
torța firii
stinsă de sucul iubirii,
poiana de vicii
fără muze, doar cu indicii
în brațele fricii
și fără scuză, doar cu ucenicii.
Apoi l-am întâlnit pe Gingis Han în război cu propria nație.
Drumul tău e scurt, așa că fă senzație.
Culege cu grație
lacrimile, asta am învățat.
Lupta nu-i pierdută chiar dacă te-ai predat.
Un prădător nou împart,
dar caut pata în pantă.
Scăldat în abis cu Hades, o iau spre altă haltă,
dar atunci am văzut ceva senin,
la fel cum spunea și Lenin
caut oracolul la început de drum bine.
Lumina separă orice nor sau fum.
L-am întrebat: „Structura ta de metal te face mecanism, ai înțeles?” „Da!”
Cunoaște fiecare persoană, dar înainte pe a ta.
În Tibet cu Malcolm X, 3 ani, noi savanți salvați de sarcini,
cu 3 Kappa în buzunar așteptând pe alții.
N-am stat mult,
i-am ghicit sufletul absurd
și-am plecat.
Cu capul plecat,
vânt divin prin Nazaret
a început să îmi dea să beau din sângele lui ca să cred.
Îl chema Isus,
i-am pupat picioarele, dar i-am spus:
„N-ai miros, dar harul!”
Am plecat dimineața fără să-mi golesc paharul.
De atunci umblu desculț cu un cuțit în colț la gură,
iar fiecare cuvânt prost rostit taie-n carne crudă.
Pan’ am întâlnit pe ???
în vârful piramidelor până vin și eu.
Ea mi-a spus: „Vin din Eden,
am aur în ochi și viața-n față,
semne pe degete și planetele în balanță.
Vrei să mă săruți, crede,
citește această carte chiar dacă ea te vede.”
N-am mai spus nimic.
A deschis triunghiul un pic și-a așteptat
Pașii mei minusculi înspre ea s-au îndreptat.
Omoară sunetul,
tunetul din timpan.
O viață am,
dar timp n-am,
așa că accelerează
sentimente domestice accesibile în orice ipostază.
Am văzut cum zâmbește, așa c-am ignorat-o,
incognito,
tatuat pe braț la a 5-a înviere.
Umbra ta e o mare avere
de care n-am cum să scap.
Ne-am contopit în cap și-n gesturi.
Am vorbit despre război și restul,
despre elfi și tot ce vezi tu.
Ea a spus:
„Trebuie să îți iau sufletul și membrele să le duc spre apus.
Nu te las orice ar fi, dar trebuie să plec.
Vasul meu de sclavi e plin, iar tu nu ai bilet.
Un ou pus la frunte țin pe buză,
chiar dacă crapă găsim noi o scuză.
Iar de fiecare dată o să te resimt un pic,
ca un nou tic
care se repetă la infinit.
Te rog să nu plângi, dar nici să zâmbești,
căci pe unde mă duce drumul tu n-ai cum să mă zărești.
Și-am să cunosc oameni, am să le spun de tine,
dar în același timp am să construiesc ceva și pentru mine.”
Eu am spus: „Am un lac de lacrimi,
am un pat de patimi,
am un dor dator și un foc cel aprind,
foc stelar în păr și laturi,
tesuturi, magmă, oxigen, fier combinat cu lutul din care-s construit.”
N-a mai întrebat nimic.
S-a întors, a pornit
spre Babilon, plutea deasupra pământului feelingos și a zâmbit:
„Îți spun la revedere,
dar mă întorc înapoi c-o mare avere.
Ne vedem la repere, ne auzim în ceafă.”
Se termină tot brusc, dar din păcate cu o ceartă.
Iar de atunci încerc să-i simt mirosu-n zori,
petale de trandafiri care-mi intră-n pori.
„Te aștept aici chiar dacă am să fiu altul,
am să rătăcesc prin lume până-mi vine ceasul.
Și iar ne întâlnim la porțile Olimpului.
Da-mi înapoi al meu dulce venin.
Scufundă vase și ai încredere.
Inundă mase, dar ai răbdare cu ele, căci timpul trece.”
Ridurile vieții
adunate pe fruntea tinereții.
Anii trec,
ochii mei lipiți de geam nimic nu mai îmi povestesc,
așa c-am început să construiesc.
L-am întâlnit pe J. F. K. în drum cu glonțul,
pe Churchill pictând în ulei „Hoțul”.
Încet încep în ce să cred.
Bucăți din sfera mea formează un complet,
o lume nouă,
un nou ou,
gata să fie umplut.
M-am desprins de scut tăcut.
Combin sunet cu vibrații, sânge mult
??? , carne și marmură
sânge de mama, linii, complect și-o latură.
Am spus timpul s-a scurs din clepsidră.
Cu aceiași pași mărunți mă îndrept iar spre piramidă,
unde am așteptat și încă aștept
milioane de întrebări care formează un secret
și abia aștept să-l spun.
Eu te rog găsește drumul înapoi acasă.
Eu te aștept în vârful lumii curat și de mână cu fiica noastră.

Byron - Cocon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Astăzi nu vreau chiar nimic
Ce-ar fi să uit complet
Cine am fost, ca un bunic
Ce de-o dată se crede băiet.
În spirale de pături mă-ascund
Cocon speriat îndrăznind
Scurte priviri peste hăul căscând
Cu muguri de aripi, ochi acoperind