Marin Sorescu - Cât Ştie El

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Coadă al lui Ceapă a luat într-o zi la păscut vacile unchieşului
Ion Stanciu (care-i era unchi). Asta se cam ținea de
drăcii, Coadă ăsta. Se ținea de zgoande. Le-a prins pe câmp,
le-a legat și le-a ascuțit coarnele cu briciul.
Seara le-a adus acasă, cu coarnele ca andrelele.
I le bagă în curte.
– Ți-adusei vacile, unchiule. (N-a spus că sunt ciungărâte.)
– Bine, mă, îți mulțumesc, da’ nu mai vii și tu încoa’
să-ți dau un ou?
– Nu mai viu, că mă strigă mama.
Abia când a văzut ăl unchiaș coarnele vacilor așa:
„Fir-ai al iacacui de hoț, ce-mi făcuși tu mie!”
Da’ ăla se dusese, fugise. Acum vacile împungeau toate elea prin curte.
Găini, rațe, oi,
A ținut muierea de vaci și le-a retezat el coarnele
cu fierăstrăul.
Au mai stat vreo două zile, l-a chemat cu vacile.
Copilul lui Ceapă era curios că nu-i zice
unchi-su nimic. Vede coarnele tăiate și tace și el. „Ei, a uitat.”
Și moșul se oprește lângă o crăpătură:
– Mă, Costiță, vino-ncoace că intră un cârstei
în gaura asta.
Bagă mâna tu, să-l iei. Uite-aici, bagă repede mâna!
Și-i arată locul cu un furcel, pe care-l
avea în mână, în loc de ciomag.
Copilul repede, să prindă cârsteiul.
Se apleacă, se uită-n gaură și moșul haț! cu furcelul
i-l proptește după gât și-l prinde cu gura-n pământ.
Și-l judecă:
– E, fir-ai iacacui, ce-ai avut cu vacile mele?
– Că nu io, că nu știu cine le-a prins în pădure..
(Cine să le prindă? Draci!)
S-a smucit și-a scăpat, dar l-a trecut o țâră nădușala
când s-a văzut el prins de gât cu furcelul,
ca în jug și băgat cu nasul în crăpătură.
Și-i era frică să nu sară și cârsteiul să-l muște de nas.
A zis și Stanciu că s-a răzbunat.
Da’ copilul vine odată pe la el,
Îl strigă și când se apropie moșul, sparie un porc care
era în prispă, fuge porcul și-l ia pe moș călare.
– Iu, fir-ar iacacui, te ții de câra mea,
să mă omori.
Și i-a mai făcut Costică al lui Coadă al lui Ceapă una:
Moșul creștea rațe.
Și băiatul vine c-o undiță și pune boabe de porumb în ea.
Balta era di la deal de casă. Și aruncă undița în apă.
Sta liniștit pe mal. Rața se repezea la bob
Și el doar o trăgea..
Așa i-a pescuit vreo cinci-șase,
nu să le mănânce, unele mai scăpau vii,
așa, de plăcerea necazului moșului.
– Bine, mă, de-aia mă canonesc eu cu ele,
le toc vrej și le mestec și cu câte-o troacă de nisip,
ca să le ție de foame, ca să mi le tragi tu din baltă
cu bobul? Jap! cu ciomagul după el.
Dar ăla, sprinten, era departe. Așa era
Coadă al lui Ceapă când era mic
Numai năsărâmbe făcea, mai ales cu unchi-su Stanciu.

Coadă al lui Ceapă – Versuri.pro

Marin Sorescu - Cât Ştie El