Closca – Versuri.pro

Cantece pentru copii - Zece Puișori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cloșca numără de zor / Puișor cu puișor / Cinci sunt galbeni, cinci tărcați / ... →

Elena Farago - Cloșca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cloșca
După Jean Aicard.
Cot-cot-cot,
Cot-cot-cot,
Fac și eu ce pot, ce pot
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Puii să-mi împac.
Ciugulesc,
Mă zbârlesc,
Și mi-i chem, mi-i chem mereu,
Ca nu-i las,
Nici un pas,
Far’de mine, eu.
Și le-adun
Ce-i mai bun –
Și seara, cu drag, le spun
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Basme să-i împac.
Clonc-clonc-clonc,
Clonc-clonc-clonc,
Și-i adorm apoi așa,
Încălziți
Și păziți
Sub aripa mea.

Ana Blandiana - În Jar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În jar.
Ardeți satele, strigă Crișan,
Ardeți satele care nu se ridică,
Faceți-le holde mănoase de foc
Să rodească neascultarea prin vreme,
Să se stârpească ultimul sâmbure de frică,
Înălțați biserici de flăcări în loc
Și cântați în ele blesteme!
Ardeți satele, strigă Cloșca,
Ardeți satele care nu se răscoală,
Să se mistuie toată răbdarea din ele,
Nici un fir de umilință să nu mai poată-ncolți,
Înălțați din flăcări până la nouri castele
Și locuiți-le cu îndrăzneală
În veacul veacurilor vii!
Numai Horia tace și se uită în jar:
Nu poate fi în zadar, în zadar, în zadar..

Adrian Păunescu - Lancea Lui Horea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În toate grădinile țării e-o floare
Cu lujer discret și trăind anonim,
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi Lancea lui Horea pe ea o numim.

Acelora care falsifică acte
Și Țara Română sub talpă o vor,
Noi nu le servim argumente abstracte,
Dar poate de Lancea lui Horea li-i dor.

La orice primejdii, la orice dezastre,
Când dușmanii vor să ne lege în frâu,
Al nostru e dreptul și-al nației noastre
Să mergem cu Lancea lui Horea la brâu.

Copiii o-nvață din laptele mamei,
O țin ca pe-o cârjă oștenii cărunți,
Țărănci o prefiră în firul maramei,
Sunt codri de Lancea lui Horea în munți.

În sud e-o coloană ce-i seamănă bine,
În nord e un clopot ce-o duce în el,
Copilul o are, pe lume când vine,
Ca leagăn întâi, și-apoi ca drapel.

Trei lăncii în stema duratei se-adună
Vibrând ardelean, moldovean și muntean,
Iar Lancea lui Horea e-aici împreună
Cu Lancea lui Cloșca și a lui Crișan.

Sămânță de lance pe-aici se cultivă
Și trașii pe roată ascunși sunt în toți
Și nu mai e roată să-i stea împotrivă
Acestui popor înviat de pe roți.

Oricând s-ar ivi vreo-ncercare amară
La brâu să vă stea mai aproape de mâini
Spre drepturi în țară și pace afară
Cu Lancea lui Horea la luptă, români!

Vasile Copilu-Cheatră - Popas la Albac

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Vouă, munților ce fumegați ca un potir,
Cu sângele tribunilor din moș strămoș,
De-atâtea ori m-am năzuit să vă aduc prinos
Și v-am cules poveștile sub cerul coviltir.
Dar azi, când mă întorc acia la Albac,
În padinile voastre să adast o clipă,
De zvonul cetinii mi-e frică,
De parcă n-aș fi os din osul vostru dac.
Mă văd la glesnele bisericii lui Horia,
O umbră ce-ncercă să vă fure ca un hoț,
Prisace de legende și numele de moț,
Ce-a-mpodobit, cu dărnicie, România și istoria.
Plânge la gingia Arieșului, și-arare
Din unda râului bătrân un zvon
În mine se răsfrânge ca într-un anvon,
În semn de aprigă mustrare.
Am îngropat aicea atâtea amintiri…
Și-apoi în câte rânduri, an de an,
I-am schinjuit din nou pe Horia, Cloșca și Crișan,
În versurile mele deșarte năzuiri.
Aicea, undeva în munți, zace Sabinuța;
Vezi, Doamne, cât sunt de mic și mă-ngrozesc,
Că prigoriile din piept se zbat și-i înroșesc,
Cu ultimile picături de sânge năfrămuța.
Dincolo de munte cu lacrimi de bruj,
Plâng de-atâta vreme Cosânzenele,
Că-s îndoliate, iar poenele
Și honvezii beau și cântă-n Cluj.
Vin feciori din răsărit ciuntiți,
Fără vlagă-n ei, obiele,
Pe Arieș și Crișuri curge jele,
Că suntem sub cismă viermi striviți.
De aceea uneori mă uit ca prostu,
Peste casnele lui Iancu și-a lui Horia,
Aș vrea să spintec în țapin istoria
Și să strig că n-ai fost niciodată tatăl nostru!

Vasile Copilu-Cheatră - Metafore În Lemn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Lui Valer Tehei.
Hei, hei, dragii mei,
Când privesc balerina cioplită cu grație de Tehei,
Mi-aduc aminte cum tatăl său dobora cu securea
Pe starostele copacilor și-l dădea de-a dura,
Cum îl dezbrăca de chilim și comoară
Și-l făcea cu dalta, când poartă, când stâlp de casă svelt ca o fecioară.
Dacă mai dădea odată cu securea,
Trup de Cosânzeană răsărea,
Trup de moață, în zadii îmbrăcată,
De-ți venea să-i săruți obrazii de fată;
Tot ce atingeau degetele meșterului, se făcea frumos,
Pentru că badea Tehei își sădea în lemn inima prinos.
Dar iată-mă întors din copilăria de la Băișoara și Iara,
Între aceste frumuseți în care ardem ca para,
Lângă busturile martirilor, în frunte cu Horia,
Întâiul țăran care a cutezat să scrie cu sânge istoria.
Uite pe brâul roții, mânia lui de rege și șerb
Și-n pletele sale-mpletite, șarpele unui proverb.
Pe fata lui Crișan se vede încrustată,
Scârba de domni și baroni la grindă spânzurată,
Iar în ochii lui Cloșca mândria-i sculptată,
Totu-i împărătesc, nimic nu-i de slugă plecată.
Dar măistorașul Tehei,
A cioplit și Măriuțe și holtei,
Și pe Ambrozie, pe Diba, și moațe și moți,
Dăruindu-le viață, cu dalta, la toți.
Totul e argint curat,
Cu degete de heruvim mângâiat.
Prin chipurile însuflețite de el,
Vine-ntre noi, pentru noi, pe aripe de porumbel
Graiul Păsării Măiestre,
Să se așeze cuminte în Lada de zestre,
Pentru care în numele tribunilor tăi și ai mei,
Dă-mi voie să-ți mulțumesc frate și pământene Tehei.