clopotele – Versuri.pro

Costache Ioanid - Clopotele Bat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I-auzi clopotele bat..
bam-bam, bim-bim..
pe sub cerul luminat..
cerul luminat..
Nu simți oare,
frățioare,
un fior de sărbătoare?
I-auzi, clopotele bat..
bim-bam-bam.. bim, bim, bam..
Hei, bătrâne clopotar..
bam-bam, bim, bim, bam
ai tu oare-n suflet har?
Ai tu oare har?
Înțelegi tu vestea bună
ce din zări în zări răsună?
I-auzi, clopotele bat..
bim-bim-bam, bim, bim, bam.
Ele spun adevărat..
bam-bam, bim, bim, bam,
că Cristos a înviat,
da, a înviat!
Dar tu oare,
clopotare,
I-ai cerut să-ți dea iertare?
I-auzi, clopotele bat..
bim-bam-bam, bim, bim, bam.
Bate-n ceruri cineva..
bam, bam, bim, bim, bam,
Să-I deschidem inima,
toată inima.
El oricui iertare cere
îi aduce înviere.
I-auzi, clopotele bat:
bim, bim, bam, bim, bim, bam.
AMIN

Paul Sava - Clopotele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Clopotele.
Bat clopotele negrelor biserici,
bat mereu,
și fiecare dangăt e un strigăt către Dumnezeu,
care se uită surd și mut în lume.
Paul Sava-Lacrimi Uscate

Ion Minulescu - Clopotele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sună clopotele..
Sună clopotele-n depărtare,
Clopotele!.. Clopotele!..
Câte clopote să fie?
Câte voci nedeslușite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blestemă foamea zilelor din postul mare?..
Clopotele, clopotele..
Tac și-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Și ce Crist vorbește-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâția ani de-a rândul
Și la fel ca-n prima seară?..
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?..
Și ce minciună
Iar schimba-va fața lumii?..
Sună clopotele,
Sună,
Ca și-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!..
Sunați, clopote de-aramă
Sunați clopote de-argint..
Vântul să vă-nalțe cântul tot mai sus,
Tot mai departe –
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deșarte
Și să vă sugrume glasul profețiilor ce mint.

Tudor Arghezi - Clopotele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sunați de seară ca-ntr-o dimineață
Parcă sunați din altă viață
Dintr-un văzduh, ce părea pierdut
V-ascult și v-am recunoscut.
Nu știu ce chin mă ia și mă frământă
Când iar v-ascult cum vocile vă cântă
Nu vreți să stați pe loc puțin,
Să mă gândesc ce-i, alean ori chin?
Muncesc în mine aripi să-ncolțească
Dintr-o pruncie îngerească
Și neputând ieși, la cer, să bată
Mă doare carnea-n umeri sângerată.
Vecernia uitată de la toacă
Aș vrea să sune și aș vrea să tacă
Și nu știu.

Alexandru Philippide - Clopotele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Duminicile-n fiecare săptămână
Când clopotele-n mantii de bronz se iau de mână
Şi-ncep să colinde
Cât vazduh glasul lor cuprinde,
– Umflaţi de vânt,
Buimaci, târându-şi umbra greoaie pe pământ,
Toţi nourii aleargă cu clopotele-n zbor
Pe urma lor;.
Iar când în zare ca-ntr-o văgăună
S-au prabuşit cu toţii împreună,
Din ce în ce mai limpede răsună,
Împodobind cu aur proaspăt crinii,
Goarna luminii!.
Şi-atunci tot cerul se preschimbă
În clopot ‘nalt cu soarele drept limbă
Care bate
Clipe de lumină
Pentru cei a caror inimă se zbate
Ca limba unui clopot rostogolit în tină.
În hohote sonore vazduhul se destramă
Când clopotele-n tropot de copite
Îndeamnă sufletele toropite
Şi le chiamă
Cu ele către soare să s-avânte,
Sărmane clopote cu aripi frânte!.
Şi-atunci nebunii care-ntr-una urlă
Cu sufletul la gură ca o surlă
Când clopotele-n fiecare turlă
Cu ură-şi muşcă frânghiile, botniţi,
– Nebunii intră pe furis în casă,
Şi tac din gură, şi s-ascund sub masă;
Căci trebuie să ştiţi că din clopotniţi
Îndată clopotele au să zboare
În cavalcadă către soare,
Şi-au să se-ntoarcă liniştit, la trap,
Să ne cadă pe cap,
Să ne cadă pe cap!.
Dar eu, care nu sunt nebun,
Vă spun:
Că clopotele-n fiecare săptămână
Se iau de mână;
Îşi suflecă mantalele-ntr-o horă
Sonoră;
Şi-apoi pornesc ca să colinde
Cât văzduh poate glasul lor cuprinde.
Dar vă mai spun,
Eu, care nu sunt nebun,
Vă spun că toate clopotele spun:
Că, dintr-o dată preschimbate-n goarne,
Au să răstoarne
Văzduhul peste noi ca un puhoi
De cer albastru şi lumină multă,
– Şi-atuncea noi,
Care suntem acei ce tac şi le ascultă,
Stăruitori vom sta cu fruntea boltă
De revoltă,.
Cu ochiul cupă de nădejde multă,
Cu zdrenţele azurului pe noi,
Surâzatori cu clopotele-n noi!