Geo Dumitrescu - Nelămurite Chemări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Frumoșii mei brazi încărcați
de albe înțelesuri umane,
mâine va fi noapte.
Năucitoare șoapte plutind
în jurul pământului, cu urme
de sânge și urme de speranță –
mâine va fi noapte.
Nelămurite chemări,
haotice,
întoarse, pierdute… Mâini.
Rotunjimi calde, spre inimă.
Nopți clare, dulce frunză
târzie.
Noapte.
Mâine va fi noapte.

Panait Cerna - Chemarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Privește!.. Cerul semănat cu stele ─
Chip purtător de zâmbet și de vise ─
Înseninează pământești abise,
De mult ce caută cu drag la ele;
Și toată fericirea lui senină
O-ntipărește pe pământ și mare ─
Și iarăși lutul omenesc tresare,
Tinzându-și dornic brațele-n lumină..
Surâzi, șoptești, tot sufletul aeve-i ─
S-a risipit cu mirosul din floare.
.. Așa era, când pieptul cald al Evei
A tresărit de-ntâia-nfiorare.
Și tot aceleași raze o scăldară
Pe Gretchen, când, robită, biruită,
A răsărit la geam, cătând afară
O umbră și temută, și iubită,
Și-n strigăt de porniri biruitoare,
Plecată peste marginea ferestrii,
Căzu cu mlădierea unei trestii,
La pieptul celui fără de iertare.
*.
O, noapte albă, soră cu iubirea,
Atât de fericită și bogată,
Ai strălucit și pentru mine-odată,
Când ochii mei îți răsfrângeau zâmbirea.
În părul meu jucau luciri din stele,
Iar sufletu-mi se înfrățea cu toate ─
Garoafe tremurau împurpurate,
În creştetul fermecătoarei mele.
Și valurile lumii, amândoi,
Le despicam, neștiutori de ele ─
De-ar fi venit chiar noaptea de apoi,
Tot n-ar fi șters surâsul vieții mele.
De-atunci, pe visul nostru depărtarea
A troienit atâtea clipe reci ─
O, noapte albă, soră cu visarea,
Eu te credeam pierdură pentru veci!
Dar astăzi mă privești din nou în față,
Prin mii de ochi ce scapără scântei;
Același dor, aceeași caldă viață
Îmi poartă pașii către casa Ei..
Și țese iar aceeași primăvară
La visul început de amândoi..
O, suflete al meu! Aleargă, zboară ─
Pierduta noapte vine înapoi.
Ce zeu și-a-ntors privirea spre pământ,
Atât de fericită și senină,
De se revarsă-atâta farmec sfânt
Din tronul lui, spre globul cel de tină,
Și-a pus în aer zâmbete fugare
Și dor în inimi de privighetori,
Iar în făptura ta nencăpătoare
Atâta nesfârșită adorare,
Că se revarsă-n lacrămi și fiori,
Și plângi pierdut și tremuri să nu mori?.
*.
O, vino, steaua mea! S-a stins acum
Și cea din urmă lampă la ferești,
Și nu mai vezi, pe zidul de la drum,
Cum scad și cresc lungi umbre omenești,
În mândru-mpodobitele balcoane
Și cea din urmă șoaptă a murit ─
Doar somnul, plutitor în nesfârșit,
Împarte râzătoarele-i icoane..
O, vino, vin! e ceasul de iubit!.
Subt uriașa aripă-nstelată,
Tot necuprinsul tace fermecat ─
Doar de departe vine tremurată
O doină de drumeț întârziat.
Ascult-o cum descrește și cum moare,
Sorbită-n pacea largă de sub cer:
Sunt grijile ce zboară spre uitare ─
Așa s-or stinge vechile dureri,
La pieptul tău de foc, suspinătoare!.
O, vino, vin! cuib cald de mângâieri!.
Nu simți cât de aproape e iubirea.
Copila mea? N-auzi în jur de tine
Chemări întretăiate de suspine?
De m-ai uitat, pe veci, în drumul jelei
O clipă doar alină-mi pătimirea ─
Dă la o parte aripa perdelei
Și-arată-te, în toată strălucirea!
Uimit de luminoasa-ți arătare,
Să te culeg adânc în ochii mei
Și, coborând pleoapele-arzătoare,
Pe veci să-nchid icoana ta în ei,
Ș-apoi să mă cufund din nou în noapte..
O, vino, vin, cu stinse, calde șoapte!.
Dar ruga mea n-ajunge pân’ la tine ─
Ca niște pasări triste, aiurite,
În geamul tău bat doruri și suspine,
Și iar se pierd în noapte, ostenite.
Dormi tu, iubita mea? Dormi lin, dormi lin,
Pierdută în visări amăgitoare!
Eu ți-aș trimite-o șoaptă, un suspin,
Să-ți spuie inimii, cu-nfiorare,
De-un vis mai drag, de nebunii divine, ─
Dar șoapta mea n-ajunge pân’ la tine!
Dormi lin, dormi lin, iubita mea, visează!
Cum nu sunt serafimul tău de pază,
Să te privesc cum dormi suspinătoare,
În focul tinereții,
Și, auzind a dragostei chemare,
Să te trezesc din somn cu-o sărutare,
La visul cel dumnezeiesc al vieții!.
*.
.. Dar ce lumină-apare la fereastră?
Ce mână albă flutură-n perdele?
O, stelelor, ce-i strălucirea voastră,
Pe lângă zâmbetul alesei mele?
Tăceți de tot, voi, vânturi șoptitoare!
Ea spune un cuvânt ─ tăceți, tăceți!
Din buzele ei dulci, tremurătoare,
Pornește-acum un sol puternic, care
Aduce mii de morți sau mii de vieți.
.. Și tainic stelele au prins cuvântul,
Și-l repetară-n crânguri cântăreții,
Și din adânc a tresărit pământul,
Simțind din nou în el scânteia vieții.

Octavian Goga - Chemarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sub zidul alb al mânăstirii
Unde-ai închis un scump noroc,
Cu slovele muiate-n foc
Ți-ai scris chemările iubirii.
Eu le citesc și dintre șire
Ți-aud chemările de dor
Ca fulgere ce cad din zbor
Spre turnul vechi de mânăstire.

Nicolae Corlat - Chemarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iată, acum când te strig
Groaza zămislește vâltori amețitoare
Din care te trag afară,
Te așez sub razele abia mijite
Ale lunii.
Am ucis o pasăre
Ochiul tău, sub pământul reavăn,
Așteaptă florile primăverii
Să răsară din privirea aceea
Pierdută în înalturi
Chiar acum, când te strig
Liniștea așază între noi grea ceață de cuvinte

chemari – Versuri.pro

Geo Dumitrescu - Nelămurite Chemări

Panait Cerna - Chemarea

Octavian Goga - Chemarea

Nicolae Corlat - Chemarea