Edgar Allan Poe - Cetatea Din Mare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Priviți! Moartea un tron și-a durat
Într-o cetate din acel îndepărtat,
Singur și întunecos Apus,
Unde cei răi și cei buni, cei de jos, cei de sus
Odihnei de veci demult s-au supus.
Acolo turnuri, altare, palate,
(Roase de vremuri, dar neclătinate!)
Nu mai aduc cu nimic de la noi.
De jur împrejur, într-un vast convoi,
Părăsite de vânturile diabolice,
Calme zac apele, melancolice.
Nici o rază din sacrul cer nu pătrunde
Nopțile lungi ale cetății din unde;
Doar transparența lugubrei mări
Se scurge livid peste depărtări,
Luminează turnuri și palate regești,
Temple ce dau babilonice vești,
Bolți de piatră demult părăsite
În iederă cioplită și flori împietrite,
Atâtea și-atâtea altare-minuni
Cu frize, sub care în văgăuni
Violeta cu vița împletesc cununi.
Și, posomorâte sub cer,
Apele resemnate nu se tem de mister.
Turnuri și umbre din același caer
Par toarse, căci totul pendulează în aer,
Iar, între timp, dintr-un turn trufaș
Moartea gigantic privește-n oraș.
Templele-acolo, cu morminte căscate,
Stau chiar la nivelul apelor damnate;
Dar nici diamantele ce stau închise
În ochii idolilor ascunși în abise,
Nici morții gătiți cu vechi giuvaere
Nu atrag apele; căci nici o adiere
Nu se ivește – un cât de mic val
De-a lungul vastului deșert de cristal!
Nici o hulă nu spune că vântul
Pe mări mai fericite ar atinge pământul,
Că mai sânt pe lume și mări uitate
De-o atât de hidoasă seninătate.
Dar iată, e o părere în aer!
Valul e o mișcare, un vaer!
Ca și cum turnurile ar fi dat deoparte,
Încet cufundându-se, apele moarte,
Cu vârfurile lor ce-au fost scoase
Din vidul cerurilor membranoase.
Au valurile-acum o mai roșie față,
Orele respiră jos, fără viață,
Iar când, în subpământeștile zvonuri,
Orașul se va cufunda lent, în cadență,
Infernul se va ridica din o mie de tronuri,
Și-i va face o reverență.

cetatea din mare – Versuri.pro

Edgar Allan Poe - Cetatea Din Mare