Marin Sorescu - Cercul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cercul.
Mergeam pe drum. Era luna, așa, toamna.
Și mă ajunge din urmă și trece pe lângă mine
Un cerc.
O tuturigă mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urmă: I-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga
Nimeni..
Și, la urmă, cine să-l azvârle,
Că era mare și greu – ca o șină de roată
de car.
Mă uit înainte; cercul își vedea de cale.
Se-nvârtea repede, repede și făcea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal
– Îl văzusi, mă?
– Îl văzui. Și începe să se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scăpat,
Numai Spânu mai are butii de vin așa de mari,
Pleca și se vărsa puțină..
Ne miram noi așa și ne dăm cu părerea,
Asta al lui Calota se făcuse alb, îl cam
speriase.
Drăcovenia,
Și mai apare și Gligorie.
– Îl văzusi, mă?
– Nu-l văzui. Ce să văd?
– Cercul?
– Care cerc?
Ghita al lui Calota s-a aplecat și i-a arătat
Urma în țărână. Lăsase o urmă ca de roată
de car.
-E, câte urme de roți nu sunt pe drum!.
Cercul a trecut, așa, valantoace, prin tot
satul.
Unii îl vedeau, alții nu.
Așa, cam din trei, pe lângă care trecea,
Doi îl vedeau, unul nu..
Stând noi așa, auzim iar Vuuuu – vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuvă mare..
Și vedem nori de praf..
– Dați-vă la o parte, că vine.. Se-ntoarce..
Venea cercul de la deal, parcă se înroșise puțin
De-atâta alergat, de-atâta inspecție în
Comuna Bulzești..
Venea dinspre Prădătorul, trecuse parcă
prin Frățila
L-am apucat de mână pe Gligorie:
– Îl vezi, mă?
– Ce să văd?
– Cercul
– Care cerc?
– Ăsta de trece acum pe lângă noi?
Tu n-auzi că se cutremură pământul, vuiește,
scoate praf..
– Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu văd nimic.
Cercul s-a apropiat.. i-am luat seama: să fi zis
Că e roată de cabrioletă? nu, că n-avea spițe..
Și prea lumina.. E așa ca o aureolă de sfânt..
Ca și când capul vreunui sfânt s-ar fi rostogolit
în praf
Și aureola lui îl poartă ca o șină..
Și-l îmbracă în strălucire..
Mergea vâjâind.. Și se-nfierbântase de-atâta
învârtit,
Scotea scântei, când se atingea de câte
o piatră.
Prin Seculești, acum era aici la Gura Racului
și precis
Voia să meargă, și-n Nățărai la vale..
M-am dat mai aproape și i-am simțit damful:
mirosea a
Rotund perfect. A geometrie.. a spumă
de geometrie,
Adică esența esențelor..
Am căzut în genunchi,
Așa de ușor și de delicat atingea pământul
Plin de gloduri, al satului.
Ba, calcă prin Bulzești, parc-ar fi mers
Pe lună, tu-i mama masii!
Mă trecuseră fiorii și aproape să-mi dea
lacrimile
De atâta cinste și minune.
– E, acum îl văzusi? L-am mai întrebat o dată
Pe Gligorie, care-și scotea pământul
de sub unghii
Cu un chibrit.
– Ce să văd?
– Cercul.
– Care cerc?
– Atunci.. du-te unde plecasi, ba orbetule!
Că eu n-am ce discuta cu ăștia, care nu văd
decât
Ce le arată muierea!
– Hai, mă, îl trag pe-al lui Calota..
Avusei noroc mare cu tine,
Că fusesi aici.. că altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toată lumea,
Ce orbeți sunt în comuna asta.
Povestea cu cercul de foc, venit în inspecție
A circulat mult la noi, din gură în gură.
N-a reușit s-o stingă nici războiul al doilea,
Abia mai târziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi.
Și, până la urmă, au biruit ai care nu-l
văzuseră.

cercul de foc – Versuri.pro

Marin Sorescu - Cercul