Cesar Vallejo - Cei Nouă Monștri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și, spre nefericire,
durerea crește-n lume cu fiecare clipă,
crește cu treizeci de minute pe secundă, pas cu pas,
și natura durerii este durere de două ori,
și condiția martirajului, carnivoră, vorace,
este durere de două de două ori,
și rostul ierbii, neprihănite, durere
de două ori
și binele de-a fi ne doare-ndoit.
Niciodată, oameni umani,
n-a existat atâta durere în piept, în guler, în
portmoneu,
în pahar, în măcelărie, în aritmetică.
Niciodată atâta mângâiere dureroasă,
niciodată n-a lovit atât de aproape depărtatele,
niciodată focul niciodată
nu și-a jucat mai bine rolul de mort rece!
Niciodată, domnule ministru al sănătății, niciodată
sănătatea n-a fost mai mortală, niciodată
migrena n-a scos atâta frunte din frunte!
Până și dulapul a simțit în rafturile lui durerea,
și inima, în cutia ei, durerea,
și șopârla, în cutia ei, durerea.
Crește nefericirea, fraților oameni,
mai repede decât mașina, decât zece mașini,
crește,
cu vița lui Rousseau, cu bărbile noastre,
crește răul din motive necunoscute nouă,
ne scufundăm în propriile noastre lichide,
în noroiul propriu și-n propriul nor solid!
Suferința își schimbă unghiurile, face
în așa fel ca fierea să cadă vertical
cu pavajul,
ochiul să fie văzut și urechea auzită,
și urechea aceasta bate de nouă ori
la ora fulgerului și scoate nouă hohote
la ora grâului, nouă sunete de femeie
la ora plânsului, nouă cântece
la ora foamei și nouă trăznete,
nouă lovituri, mai puțin un țipat.
Durerea ne sfâșie, fraților oameni,
din spate, din față, din profil,
ne înnebunește în cinematografe,
ne răstignește în gramofoane,
ne dezarticulează în pat, cade perpendicular
cu biletele noastre de călătorie, cu scrisorile;
și e foarte grav să suferi, măcar de te-ai putea ruga..
căci, ca urmare a
durerii, există unii
care se nasc, alții care cresc, alții care mor,
și alții ce se nasc și nu mor, alții
care mor fără să se fi născut, și alții
ce nici nu se nasc și nici nu mor (sunt cei mai mulți).
De asemeni, ca urmare a
suferinței, sunt trist
până peste cap, și mai trist până la călcâie,
de a vedea pâinea răstignită, plutind
însângerată,
plângând, de a vedea ceapa,
cerealele, în general, făina,
sarea, pulverizată, apa fugind,
vinul, un ecce-homo,
atât de palidă zăpadă și soarele atât de roșu!
Cum, fraților, oameni,
să nu vă spun, că nu mai pot,
nu mai pot cu atâtea sertare,
cu atâtea minute, cu atâtea
șopârle, cu atâtea
răsturnări, atât de departe și atâta sete de sete!
Domnule ministru al sănătății, ce-i de făcut?
Oh, spre nefericire, oameni umani,
oh, fraților, sunt atâtea de făcut.

cei noua monstri – Versuri.pro

Cesar Vallejo - Cei Nouă Monștri