Cânta și cine știe a cui era cântarea;
Cânta și cine știe ce suflet asculta, —
Dar poate noaptea-adâncă, și poate, depărtarea
Făceau pe-atâția oameni cari i-ascultau cântarea
Să li se pară poate că pentru ei cânta.

Cum mi-a părut și mie că numai pentru mine
Trecea pe strada ceea, atât de trist cântând,
Cu note plângătoare, cu note triste, pline
De doruri care parcă trăiau atunci în mine,
De lucruri nențelese ce le aveam în gând.

Mi s-a părut și mie, ți s-a părut și ție
Că pentru noi pe stradă trecea pe înnoptat,
Cu note plângătoare, această melodie
Ce se pierdea departe și totuși, cine știe
De-a fost, din toate astea, ceva adevărat.

Avem cu toți nevoie de-o melodie-n viață —
Ceva ce ca-nainte sau poate înapoi;
Avem cu toți nevoie de-o melodie-n viață,
Ce parcă vine noaptea și pleacă-n dimineață,
Și, totuși, totdeauna stăpână e în noi.

Un cânt de caterincă, pierdut în depărtare,
Ni-o readuce numai în inimă, trecând,
Această melodie ce numai ni se pare
Că-i cânt de caterincă pierdut în depărtare,
Când o avem în suflet și o păstrăm în gând.