Gheorghe Tomozei - Casa Cu Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Niciodată n-am să mai vin în casa asta,
în care toate ungherele mă cunosc,
doar luna-mi va aduce reci eclipse
tăiate din varul pereților ci
în casele în care voi călători.
Niciodată nu voi mai aștepta toamna
în odăile ale căror chei,
singure se potriveau cu somnul meu chinuit,
și-n care dezbrăcat de nume până la ochi,
adormeam vegheat de o singură frunză
ca de un semn stenografic al pădurii.
Acum plec și carnea mi se lipește de uși,
din case se pleacă mai greu ca din oameni,
și nu pot lua cu mine
cenușa timpului pe care-o vor matura,
locatari ai aerului din care cad neștiutorii,
nu pot lua mâinile ce m-au iubit.
Numai aici, liniștea
Totul era rodit
de către un dulce anapoda: greierii
din propriile țipete se nășteau, din ierbi moarte
se iveau ierbi-pui,
iar merele ne ștergeau de pe buze cuvintele amare.
Niciodată n-am să mai caut casa asta, —
niciodată nu voi uita sticla geamurilor, umflată
de chipuri stratificate până la absurd,
aici nu voi mai iubi, nici nu voi mai fi tânăr.
În fiecare odaie trecând, aveam altă vârstă,
adolescent în cele cu oglinzi,
în cele cu sobe de porțelan, bătrân.
Pietrele astea fără mine vor muri,
fără mine va muri arama din clanța ușii,
iar de candelabru se vor spânzura veverițe.
Pe punte de corabie sunt în toate casele,
neclintat sunt aici.
Pământul ne roade temeliile și trece cu morțile lui, prin mine, în cuvinte și toamnă.
Toamna rămâne și ea.
Mi s-a luat mireasma ci, mi s-au luat gesturile solemne și somnoroase.
Când nu e pasăre, aerul se lemnifică alb, țărâna crește pe noi când nu e frunză,
Când nu e stea, neaua e trunchi de femeie.
Treptele sparte uită repede, aici locurile toate nu fac decât să uite, pereții leapădă tot ce primesc.
Uitarea roade memoria casei de care mă rup, din care scad.
În casa asta nu mă mai întorc.

casa cu toamna – Versuri.pro

Gheorghe Tomozei - Casa Cu Toamnă