George Coșbuc - Carol Al IX-lea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

La Saint-Germain de mult s-a dat
Semnal, că s-a deschis de-acum mormântul,
În sânge Noaptea și-a scăldat veșmântul,
Să-l puie giulgi pe morți. Și, spintecat
De plumbi, gemea Parisul, cum în sânge
Un laș rănit se-ntinde și se strânge
Cu răcnet zvârcolind mișelu-i trup,
Când dinții lui cei plini de spumă rup
Din putreda lui rană. Și-n vreme ce Parisul, plin
De fum, murea nepregătit să moară,
Carol din Toullerii cântă-n vioară
Încet și plângător, un cald suspin
Ca ruga unei mame la mormântul
Copiilor. Simfonic sună cântul;
Iar ochii lui zâmbesc de-un cald fior,
Dar tot mai mult își pierd seninul lor
Strângând în ei furtună. Sarcastic coardele vibrând,
Sub mâna cea cu joc-ndemânatic,
Gemeau acum scârbos, urlau sălbatic,
Și-artistul lor urlă și el, râzând
-„S-aduci pe Enric!” strigă el și lasă
Vioara lângă el pe-un colț de masă.
Pe Enric mai curând! Nu pot cânta!”
Plimbându-se grăbit, el aștepta.
Și-n urmă vine Enric.-„Ce-i ăsta sir? Aud de-un ceas
Trosniri de puști și răcnete nebune;
Eu simt miros de sânge. Rege, spune!
Și eu stau prins de ce?” Atunci a tras
Perdelele și deschizând fereastra,
Carol a hohotit: -Mă-ntrebi ce-i asta?
Sunt câini ce mor pe drum, sunt hughenoți;
Eu vreau să scap de ei, să piară toți,
Pricepi ce-i asta, Enric?”.
Cu pașii largi și tremurând
Ca omului beat de o clipă bestială,
Carol trece înviforat prin sală,
Și-n urmă piept la piept cu Enric stând
L-a prins de braț: „Și tu, de care lege?
Ești hughenot și tu, așa-i?” – „Eu, rege?
Eu țin să cred așa cum au crezut
Părinții mei: sânt hughenot născut
Și n-am să mor catolic!”.
– „Tu crezi ce vrei!” Și-atunci el supt
De furie: „Ce-i cine azi să moară”.
Izbi cu pumnu-n masă spre vioară,
Și-n marmur carnea pumnului a rupt;
Cald sângele-a țâșnit din lovitură –
El, de dureri, urlând a dus la gură
Zdrobitul pumn și-apoi, înnebunit,
S-a tras doi pași năvalnici și-a țintit
În Enric carabina. Făcând vioară scut, din cor
Alt scut făcând – „Ei, da! Ai fi zdrobit-o
Cu pumnul; tot atât : De-am mântuit-o,
Zdrobește-o dar acum cu piept cu tot!”
Carol a tresărit : -„Nu, nu pe tine!
Dar dă-mi un om, un om, pe orișicine,
Vreau carne, sânge, moarte; vreau s-omor!”
Și plumb a tras în primul trecător
Pe drum, de pe fereastră.
Mânia-i sângerase-n nări,
Aprinșii ochi și-au dezlegat furtuna,
Sălbaticei porniri, și cum e luna
Când ziua câteodată iese-n zări,
Așa era. o viperă flămândă;
Și când s-a-ntors, cu arma fumegândă,
Bătu-n pământ și, ca un scos din minți,
Cu ochii-nchiși, el a scrâșnit din dinți:
-„Vai, du-te Enric, du-te!”

Carol al IX-lea – Versuri.pro

George Coșbuc - Carol Al IX-lea