George Gordon Byron - Beppo - Strofa II - Strofa XXX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Beppo – strofă II.
Când noaptea-și zvârle mantia cernită
Deasupra bolții (o, de-ar fi de scrum!)
Pentru amanți e-o vreme potrivită;
Sfiala-și rupe corzile, și-acum
Tiptil colindă vesela ispită
Râzând cu toți care-i răsar în drum;
Și-s triluri de ghitare, zvon zglobiu,
Cântări și zarvă, fredonări și chiu.
Beppo – strofă – IV.
Decât o zdreanță dintr-un strai prea-sfânt
Cu spini mai bine-ncins peste mijloc.
Chiar dacă v-ați jura c-acel veșmânt
A fost în glumă pus, v-aruncă-n foc,
În Flegeton văpăile-ațâțând,
Și liturghia n-ar citi de loc,
Spre-a potoli cazanul clocotit,
Pân’ nu-i plătiți cu prețul îndoit.
Beppo – strofă – V.
Oricine, -ncolo, slobod e să-și pună
Surtuc sau glugă, manta de-orice soi,
Cum se îmbracă-n Rag Fair lumea bună
Cu mare râvnă sau glumind; și-apoi
Sunt și pe-aici unghere care sună
Mai dulce însă, pentru că la noi
Nu-i Piazza botezat un loc anume;
Doar Covent Garden poartă acest nume.
Beppo – strofă – VI.
E Carnavalu-această sărbătoare.
Adică: – ”adio carne”; nimerit
Pe cât socot, căci ei în postul mare
Înfulecă doar pește învechit.
De ce-n ajunul lui sunt veseli, oare?
Nu prea-nțeleg, dar bănui: a sosit
Clipa plecării-n navă sau docar:
Prietenii ciocnesc câte-un pahar.
Beppo – strofă – VII.
Spun bun-rămas mâncării pipărate
Și cărnii fripte, căci intrând în post,
Vreo patruzeci de zile încheiate,
Se vor hrăni cu pește vechi și prost,
Oftând și suduind pe apucate
(Nu-i spuneți muzei mele). Toți au fost
Obișnuiți să-și toarne, de copii,
Măcar un sos picant peste scrumbii.
Beppo – strofă – VIII.
Pe amatori, spre-a nu-i lovi năpasta,
I-aș sfătui, nainte de-a pleca,
Să-și roage bucătarul sau nevasta
Să ia din Strand, dar nu doar o oca,
(Sau să-i trimeată de-I plecat, și basta!
N-au de pierdut nimica) soy, scordea,
Oțet de Chili, ketchup; Doamne sfânt!
În postul mare poți muri flămând.
Beppo – strofă – IX.
De-ai fi de rit roman, se înțelege
Că te-ai purta la Roma – cum s-a spus –
Ca un roman să fii la post supus.
Ca protestant sau bolnav ți-ai allege
Păcătuind, tocană; dar te-ai dus!
Ai fi nelegiuit – sau și mai rău.
Mojic nu sunt – dar asta-i legea, zău!.
Beppo – strofă – X.
Însă, din toate, știți, oare, –n ce loc
Era mai mult zarvă-n carnival,
Cântări mai multe, serenade, joc,
Mistere, haz și-atâtea măști la bal
Că să le-nșir n-aș mai sfârși de loc?
Veneția, orașul triumfal,
Regină peste mări, pe vremea-n care
Povestea mea își capătă-ntrupare.
Beppo – strofă – XI.
Venețiene chipeșe zărești
Și azi, cu ochii negri, sprâncenați,
Cu fețe dulci ca-n pânzele grecești,
Prost imitate-n timpii-apropiați.
Când pe balcon se pleacă, te gândești
La Venera lui Tițian (aflați
Că în Florența-i cea mai bună) sau
Ceva din Giorgione parcă au.
Beppo – strofă – XII.
Sublimul meșter de culori. Când treci
Pe la palatal lui Manfrini, chiar
De-s altele, vezi-i tabloul, deci,
Cel mai frumos din toate; nu-n zadar
Îl pun în vers – n-o să vă lase reci,
Ba dimpotrivă. Iată-I cum răsar:
Fiul nevârstnic, el, nevasta-i dragă.
Dar ce femeie! Dragostea întreagă!.
Beppo – strofă – XIII.
Iubirea-ntreagă, nu cea ideală,
Splendoare-nchipuită, – ce-i un nume
Frumos, și-atât. – Un lucru ce nu-nșeală,
Vrăjit și viu ca și modelu-anume.
De s-ar putea să-l iei fără sfială
L-ai lua din cui. O palidă minune
Îți pare chipul: l-ai văzut cândva
Dar niciodată nu-l vei mai vedea.
Beppo – strofă – XIV.
E o himeră-a tinereții, când
Pe orice chip noi ochii ațintim, –
O vrajă, vai! Ce zboară prea curând –
Căci gingășia fragedă-o zărim
Pe chipuri fără nume, – o, nicicând
N-au fost cu noi și n-o să le-ntâlnim, –
Ca și Pleiada-n cerul neguros
Pe veci pierită pentru cei de jos.
Beppo – strofă – XV.
Venețienele spuneam că par
O cadră de Giorgione. Și chiar sunt
Așa, plecate peste pălimar
(Sporește-al frumuseții dalb veșmânt
Când e abia zărită) și răsar,
Ca la Goldoni, –n umbră. O, nici gând
Să stea ascunse – ce păcat de moarte!
Și-aproape toate sunt foarte frumoase.
Beppo – strofă – XVI.
Ochiadele se schimbă în suspin,
Suspinu-n dor și doru-n vorbe vii,
Iar vorbele-n răvaș ce zboară lin
Pe-aripile Mercurilor zglobii,
Dibaci în meserie – și-apoi vin
Nenorociri: răpiri, blestemății –
Ferească Domnul – căci amour-mparte,
Din plin, credințe, inimi, țeste sparte.
Beppo – strofă – XVII.
În Desdemona, Shakespeare ne-ar arăta
Păcatele femeii. E ușor,
Verona sau Veneția să-ți dea
O probă astăzi. Soț bănuitor,
Să-și gâtuie nevasta, n-ai afla,
Când ea-I de douăzeci de ani. Omor,
Că ea și-ar fi găsit un cavalier
Servente, nu se-ntâmplă nicăieri.
Beppo – strofă – XVIII.
Căci dacă sunt geloși și ei vrodată,
Nu-s crunți precum Othello, negru drac,
Ce-a sugrumat femeia vinovată
În patu-I moale. Fiii ăstui veac,
Mai înțelepți, în graba mare cată,
Când căsnicia nu le e pep lac,
Să-și afle alinare și-adăpost –
Și de o altă doamnă își fac rost.
Beppo – strofă – XIX.
Văzuta-I o gondola? Nu? Atunci
Să ți-o descriu amănunțit: e-o barcă
Obișnuită-aici, cu linii lungi,
Ușoară dar solidă, și-o încarcă
Sculpturi, la provă. Pe-apele adânci
Gondolier, o mână-alene, parcă
Ar fi-ntr-o luntre un sicriu – și-aici
Nu află nimenea, ce faci, ce zici.
Beppo – strofă – XX.
Pe lungi canaluri lunecă grăbit
Sau lent, pe sub Rialto, noapte, zi,
Dau roată teatrelor c-un brâu cernit
Și-așteaptă în livrele, parc-ar fi
În doliu, după câte-au suferit;
Dar nu sunt pentru chin făcute, ci
Adeseori duc haz și desfătări
Ca și-un fiacru după-nmormântări.
Beppo – strofă – XXI.
Dar să nu-mi uit povestea. Mai acum
Vro treizeci-patruzeci de ani, era,
În timpul carnavalului, duium
De măscărici și măști și, iac-așa
S-a dus și-o doamnă-acolo. Nu știu cum
Și nici nu bănuiesc cum o chema.
I-aș spune însă Laura, de-ați vrea:
Încape tocmai bine-n strofa mea.
Beppo – strofă – XXII.
Nici jună, nici bătrână, nici având
O ”vârstă oarecare”, în doi peri,
Căci nu cunosc și n-am decis nicicând
Pe cineva să-mi spună – chiar de-I ceri
Cu rugăminți și daruri – prin cuvânt
Sau prin depeșă, câte azi și ieri,
În vorba asta-și află crezământ.
Fără-ndoială: e o vorbă-n vânt.
Beppo – strofă – XXIII.
În floare încă, timpul cu folos
Și-l petrecuse Laura, iar el,
La rândul lui fusese generos,
Încât părea – mbrăcată, un model;
Primită pretutindeni, bucuros,
Nu-și adumbrise fruntea ei de fel,
Ci numai zâmbet, ochii-i încercănați
Păreau să cheme-n juru-i pe bărbați.
Beppo – strofă – XXIV.
Avea un soț – și-n țările creștine
Se trec cu-ngăduință, mai ușor,
Greșelile nevestelor, vezi-bine.
Dar fetele, e vai de capul lor
Când fac năzbâtii (doar de nu le vine
În timpul ăsta nunta-n ajutor)
Căci dacă li se află taina, eu
Socot că se descurcă tare greu.
Beppo – strofă – XXV.
Pe marea Adriatică cea lină,
Bărbatul naviga spre alte zări,
Și când a stat, odată-n carantină
(Vreo patruzeci de zile) ea, pe scări
Urca în foișor, ca să-și ațină
Pe navă, ochii. Mărfuri, el, pe mări,
Ducea-n Alep. Fusese botezat
De-ai lui: Giuseppe – Beppo, prescurtat.
Beppo – strofă – XXVI.
Ca spaniolii: oacheș ars de soare
Pe puntea navei, nalt și arătos,
Deși-ntr-un fel doar negru de unsoare,
Era un om cuminte, inimos
Și ne-ntrecut matrod. Ea, însă, care
N-avea-n purtări nimica fioros,
Trecea drept foarte, foarte greu de-atins,
Ba, pentru mulți, aproape de ne’nvins.
Beppo – strofă – XXVII.
Dar el, era de mult timp călător:
Unii ziceau că vasul s-a-necat,
Alții că nu îndrăznea, fiind dator,
Să vină-acasă. Ba s-au apucat
Câțiva din ei să pună chiar prinsoari
Că vine sau că nu. Așa li-i dat
Bărbaților pân’ se izbesc de prag:
Pe orice fleac să pună rămășag.
Beppo – strofă – XXVIII.
Se spune că s-au despărțit patetic,
Cum se întâmplă-ades sau s-ar cădea,
Ei presimțeau, aproape-n chip profetic,
Că niciodată nu s-or mai vedea –
(Un simțământ bolnav și chiar poetic
Văzut la doi-trei inși în viața mea) –
Când și-a lăsat pe țărmul adriat,
Cu jale, Ariadna, și-a plecat.
Beppo – strofă – XXIX.
Și Laura-ndelung l-a așteptat,
A plans un pic, ba se gândea să poarte
Chiar doliu, nu-i sta rău, pierdu treptat
Și pofta de mâncare și, de moarte,
Se speria când, singură în pat,
Vedea stafii; credea că vin s-o prade
Răufăcători. Să-și ia, și-a pus în gând,
Un vice-soț, drept scut, în primul rând.
Beppo – strofă – XXX.
Ea și-a ales – (pe cine n-ar allege
Femeile, dacă te faci niznai?)
Până când Beppo-ntors, se înțelege,
Va face iar din inima ei rai, –
Un cuconaș, cum vorba lumii merge,
Un conte-avut și nobil, pus pe trai,
Femeilor plăcut, în felul său,
Deși adesea îl vorbeau de rău.

Carnavalul venetian – Versuri.pro

George Gordon Byron - Beppo - Strofa II - Strofa XXX