Ezra Pound - Canto II (Fragmente)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dă-o-ncolo, Robert Browning,
nu poate fi decât unul „Sordello”.
Dar Sordello, şi Sordello-al meu?
Lo Sordels si fo di Mantovana.
Șo-șu prin spuma de mare.
Foca se zbenguie-n rotocoale de stropi albi, valuri plescăie-n stânci,
Fiica lui Lir, cu cap lucios,
ochi de Picasso,
Sub neagră glugă-mblănită, fiică sprintenă a Oceanului;
Și dă năvală talazu-n crângul de pe mal:
„Eleanor: έλένας şi έλέπτολις!”
(..).
Iar pe faleză, la Tyro,
Brațele răsucite ale-zeului mării,
Mlădioasele apei puteri, înșfăcând-o, cruciș,
Sticla de plumb albastru a valului își întinde peste ei cortul,
Orbitor azur de unde, rece bălăceală, văl înfășurător.
Domol soare pârjolește-ntinderea de nisip,
Își desfac pescărușii aripile larg,
pigulind printre penele piezișe;
Brațele vin să se scalde și-și îndoaie
încheieturile aripelor,
Și-ntind ude aripi în ceața soarelui.
(..)
Îndemânare zeiască-n acea clipă, zeiască-ndemânare:
Corabia sfruntă aprig vârtejul mării,
Iederă pe vâsle, regele Pentheus,
ciorchini de struguri cu-ale mării spume drept sâmburi,
Iederă-n preduful navei.
(..)
Și după-un an,
palidă-n algele rubinii,
De te vei pleca asupra stâncii,
chip de mărgean sub sineală de valuri,
Paloare de trandafir la nestatornicie de ape,
Ileuthyeria, grațioasă Dafne a țărmurilor pustii,
Brațele înot s-or preface în crengi,
Și cine-o va spune oare-n ce an,
de care zăpor de tritoni tu fugind,
Ca de frunți line, văzutele, jumătate văzute,
acum viorie liniște.
Și Șo-șu-nspuma valuri, cu prăjina lunii
în mână Șo-șu..
(..)
Cenușie coamă de talaz, talaz,
culoare de pulpă de strugure,.
Sur măsliniu în apropiere, departe –
cenușiul fum al stâncii în pantă,
Aripi vineții de herete de mare
azvârle pe apă umbre ca plumbul,
Turnul doar c-un ochi, ditai gâsca,
și-ntinde gâtul din crângul de măslini,.
Și-auzit-am faunii dojenind pe Proteus,
în iz de fân sub măslini,
Iar broaștele-gânându-i în amurg.
Și..

Ezra Pound - Canto Al XVII-Lea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din Cantos.
Așa că dintre degetele mele țâșnesc vițele
Și-albinele de polen îngreunate
Se mișcă-alene printre lăstari:
sfrr-sfrr-fâr-parcă toarce mâța,
Și somnoroase păsările prin crengi.
ZAGREUS! IO ZAGREUS!
La cea dintâi lumină palidă a cerului
Și-orașele tolănite pe dealurile lor,
Și zeița cu genunchi frumoși
În mers pe-acolo, braniștea de stejari lăsând-o-n urmă,
Verdele povârniș, cu dulăii săi albi
sărindu-i în jur;
Și până la gura izvorului, până seara,
În fața ochilor mei apa
netulburată și copacii-nălțându-se din ea,
Trunchiuri de marmoră străpungând liniștea,
Dincolo de palazzi,
în liniște,
Și-acum lumina, dar nu a soarelui.
Hrisophraz,
Și apa de-un limpede verde și de-un albastru limpede;
Hăt, pân’ la cerbicea stâncilor de chihlimbar.
Între ele,
Peștera Nereii,
o! ea rotunjită scoică uriașă,
Iar corabia trasă făr’ să se-audă,
Fără iz de trude și de nave,
Ori de țipăt de păsări, ori de vreun soi de unde,
Sau de-mproșcări ale delfinilor, sau de vreun soi de unde.
În peștera sa, Nerea,
o! ea rotunjită scoică uriașă,
În suavitatea stâncii,
rocă plumburiu verde-n depărtare,
Și-n apropiere, stâncile – porți de chihlimbar,
Și valul
de-un limpede verde și de-un albastru limpede,
Iar peștera albă ca sarea și orbitor purpurie,
rece, lină ca porfirul,
stânca roasă de mare.
Nici un țipăt de pescăruș, nici un strigăt de marsuin,
Nisipul ca de malahit și lipsă frigul în jur,
și nu a soarelui lumina.
Zagreus, hrănindu-și panterele,
iarba curată ca-n bătaia luminii pe dealuri.
Și sub migdali, zei
cu ei choros nympharum. Zei,
Hermes și Atena,
În timp ce acul busolei,
Tremura-ntre ei –
La stânga e locul faunilor,
sylva nympharum:
Pădurea pitică, tufele de mărăcini,
căprioara, tărcatul cerb tânăr
țâșnesc dintre mături printre galbene
foi frunza uscată.
Și la o cotitură a dealurilor,
marea alee a Memnonilor.
Dincolo, marea, văzute creste pe deasupra dunelor
Marea nocturnă spumegând prundişul,
La stânga, aleea de cipriși.
A venit o corabie,
Un bărbat cârmuind-o,
Mânând cu vâsla prinsă de copastie, grăind:
„Acolo, în pădurea de marmoră,
„copacii de piatră-nălțându-se din apă –
„adăposturile de piatră –
„frunză de marmoră peste frunză,
„argint, oțel peste oțel,
„ciocuri de-argint săltând și-ncrucișându-se,
„proră izbită de proră,
„piatră, vână de frânghie peste vână de frânghie,
„grinzile aurite pâlpâind în seară”
Borso, Carmagnola, oamenii meșteșugului, i vitrei,
Într-acolo, la un moment dat, iar și iar,
Și apele decât sticla mai bogate,
Aur de bronz, văpaie deasupra argintului,
Ulcele cu vopsea-n lumina torței,
Străfulgerări de val sub prore.
Și ciocurile de-argint săltând și-ncrucișându-se.
Copaci de piatră, albi și alb-trandafirii în beznă,
Chipriși lângă turnuri acolo,
Se leagănă sub coviltirile nopții.
„În întunecime aurul
Strânge lumina-n preajmă-i.”..
Culcat acum în bârlog, jumătate boltit peste rugi,
C-un ochi prin spărtură furișându-se-nspre mare,
Lumină cenușie, cu Atena.
Zothar și elefanții săi, cingătoarea de aur,
Sistrul, zdrăngănit, zdrăngănit,
cohortă a dănțuitorilor ei.
Și Aletha, la-ntorsura țărmului,
cu ochii spre mare
în mâini cu alge de mare
Spuma făcând-o sclipitoare ca sarea.
Koré prin luminoasa pajiște,
cu ierbi ninse de colb sur:
„Pentru-această oră, frate al Circei.”
Braț odihnind pe umărul meu,
Am văzut vreme de trei zile soarele roș întunecat,
Asemenea unui leu înălâuindu-se peste șesul de nisip;
și-n ziua aceea,
Și vreme de încă trei zile, și după-aceea gata,
Mărețime, asemenea măreției lui Hermes,
Și de-acolo trimis
la baștina pietrei,
Alb lânced, peste apă,
știută apă,
Și pădurea de marmoră albă, arcuită, ram peste ram,
Împletitul adăpost de piatră,
De unde Borso, când au tras într-însul cu săgeata mărăcinoasă,
Și Carmagnold, între cele două coloane,
Sigismundo, în urma acelui naufragiu în Dalmația.
Apus de soare-asemeni țâșnetului de lăcustă.

canto – Versuri.pro

Ezra Pound - Canto II (Fragmente)

Ezra Pound - Canto Al XVII-Lea