Veronica Porumbacu - Cântecul Fetelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

O, fetelor, ne leagă anotimpul
iubirii noastre fragede dintâi.
Și cu nimica noi n-am face schimbul,
când pentru fiecare vine timpul
să spună unui om: „Rămâi!”.
O, fetelor, de-l mângâiem pe faţă
şi mâna-i trecem blând apoi prin păr,
atât l-am vrea tovarăş pentru viaţă,
cum vrem să fie veşnic dimineaţă
şi adevăr.
O, fetelor, voi fetelor din lume,
pentru vecia primului fior
şi pentru tot ce-aduce ea anume,
noi niciodată nu găsim un nume,
când ne e dor.
O, fetelor, curând la piept voi ţine
comoara noastră. Orişicât de greu
ar fi să fie, lumea care vine
o făurim de astăzi pentru tine,
copilul meu.
Și dacă peste cea dintâi iubire
şi-apleacă frunza plopul foşnitor,
măslinul ori mesteacănul subţire,
ne leagă la-nceput aceleaşi fire,
când ne e dor.
Dar nu-i acelaşi peste tot sfârşitul.
Când focul s-a stârnit ucigător
şi mie-mi pleacă la război iubitul,
şi-ecoul doar răspunde, nesfârşitul,
când îmi e dor.
Voi, fetelor, ce zvon aduce vântul?
Iubit era flăcăul coreean,
dar nu i-am mai găsit măcar mormântul
printre ruine ce-ngrozesc pamântul
din Phenian.
O, lumea de supt pleoape unde-i, unde?
Ce vânt te-a spulberat, pustiitor?
Unde-ai plecat, iubirea mea, răspunde?
Nici un cuvânt acolo nu pătrunde
şi nici un dor?.
Voi, florilor cu lujerul subţire,
surorilor cu mers unduitor,
daca ni-e dragă-ntâia tresărire,
noi vrem să şi păstrăm acea iubire
şi-acelaşi dor.
De peste mări, noi mâinile ne prindem
şi-n orice grai pe lume ne legăm:
oriunde-am fi, de ucigaşe grindeni,
viaţa, care creşte pretutindeni,
s-o apărăm!

cantecul fetelor – Versuri.pro

Veronica Porumbacu - Cântecul Fetelor