2.
Stai cu mine-n noaptea-ntunecată
Nu te întorci pe drumul cunoscut.
Pe Nepriadva-n ceață-nfășurată
Lebedele strigă ca-n trecut..
Ici pe drum sunt pietre colțuroase
Iar păgâna hoardă e colea.
Steagul luminos ce fluturase
Peste oaste, nu va flutura!.
Și scrutând în jur întunecimea
Spui încet: – Un paloș să-ți călești,
Să răpui în luptă tătarimea,
Pentru sfântul gând să te jerfești!.
Păsul țării mult o să mai ție..
Cel din urmă-s, primul luptător?
Tu soție-n ceas de liturghie
Să-mi trimiți un gând ocrotitor!.
8 iunie 1908.

3.
Când în noapte, galopând sub lună,
Năvăli Mamai
Stăteam pe câmp cu tine împreună –
Oare tu știai?.
Și pe Donul vestitor de rele
Sufletul prindea
Strigăte de lebede, și-n ele
Vocea Ta suna.
Oști mâna, cum mâna vântul norii,
Cneazu-n depărtări,
Mamele în drum plângeau feciorii,
Se-agățau de scări.
Colo-n zări, pe bolta tuciurie,
Păsări au rămas..
Fulgere pe cerul tău Rusie,
Îl păzeau pe Cneaz.
Și roteau holtani de dimineață
Prevestind măcel.
Iar Nepriavda s-a-nvelit în ceață
Ca prințesa-n văl.
Și în strai ce izvora lumină
Tu te-ai arătat,
Calul meu în ceasul de hodină
Nu l-ai spăimântat.
Ți-oglindea zâmbind prietenoasă
Chipu-n paloș greu,
Și de colb ai curățat chiurasa
De pe pieptul meu.
Iar în zori, când norul hâdei hoarde
O porni în jos,
Chipul sfânt pe scut părea că arde
Pururi luminos.
14 iulie 1908.

4.
Văd iarăși plecata năgară
De dorul străvechi la pământ,
Și iarăși chemarea ta zboară
Pe apa cețoasă sunând..
Și iepele-n goana furtunii
Prin stepă departe s-au dus,
Și bântuie patimi nebune
Sub jugul luminii de sus.
Iar eu cu tristețea-mi străbună
Ca lupul din haită desprins,
Te caut sub secera lună
Zvârlită pe-un cer necuprins.
Aud c-a-nceput bătălia,
Tătarii răcnind au pornit –
Pe cerul ce-mbracă Rusia
S-aprinde un foc nesfârșit.
Cuprins de adâncă tristețe
Pe calul meu alb rătăcesc..
Trec norii în pâlcuri răzlețe,
Departe, pe-ntinsul ceresc.
Și gânduri se-aprind luminoase
Și sufletu-mi ard – și se duc..
Și cad luminoase și-s arse
În bezna adâncă, pe rug..
-Hai vino minune și ia-mă!
Mă-nvață să fiu luminos!
Se umflă a cailor coama..
Și paloșu-așteaptă tăios..
31 iulie 1908.

5.
Și-n bezna grelelor năpaste
Ziua de mâine s-a ascuns.
VI. Soloviov.
Pe câmpul Kulikovo, iară
E-o pâclă grea, de nepătruns,
Și parcă-n norii ce-o-nfășoară
Ziua de mâine s-a ascuns.
Și-ntaina liniștii sihastre
În pâcla-n care toate pier
Nu-i zvon de bătălii măiastre
Și nu sunt fulgere pe cer.
Dar văd aproape zile sfinte,
Furtuni și lupte-or fi curând!
Deasupra hoardei ca-nainte
Trec iarăși lebede strigând.
În tihnă sufletul să-mi fie?
Degeaba-s nori stârniți din hău?
Și-armura-i grea. De bătălie!
Hai, roagă-te – E ceasul tău!.
23 decembrie 1908.
Din volumul Versuri alese 1956