E prea limpede încă
minciuna oglinzilor
să se facă seară
mai curând
mi-e sete să privesc în zare
cum se nasc din neant
homunculii de mentă ai asfințitului
și cum își devoră
unul altuia
volatilele trupuri de răcoare
în timp ce un tren trece undeva
foarte departe
dincolo de zare
purtând într-o nesfârșită călătorie
păsări obosite
cu fețe necrezut de omenești
păsări femei păsări bărbați
picotind
în tremurul monoton al trenului
dar păstrându-și acea încordare absentă
acel abur de spaimă visată
care învăluie întotdeauna
neprevăzutul călătoriilor.

E foarte ciudat și nespus de plăcut
într-un răstimp anume
al agoniilor blânde de seară
dacă rostesc un cuvânt
în gând
orice cuvânt simplu
luat în miezul său curat
decojit de amăgirile
în care l-a sufocat veacuri de-a rândul
istoria
e aproape înspăimântător
că păsările obosite
femei bărbați
în călătoria lor nesfârșită
mă aud foarte bine
și înțeleg foarte limpede
cuvintele ce le rostesc
fără voce
când stelele se înalță din fântâni
zgâriind fața nevăzută a lucrurilor
cu toate că eu voi sta
întotdeauna
aproape nemișcat
aici
în văzduhul înecat de plâns
al serilor
și nu voi uita niciodată
cum nu mi-a fost dat
nici până acum să văd
trenul ce trece
undeva
foarte departe dincolo de zare.

Să vină să cadă
mai curând
seara
sunt sigur că și de astă dată
obositele păsări
purtate într-o nesfârșită călătorie
păsări femei păsări bărbați
mă vor auzi
îmi vor înțelege cuvintele
rostite în gând
și răspunsul lor va fi
acea înclinare de umbră
în suflet
și tăcutul bulgăre de mister
lunecând
pe povârnișul de neiertat al melancoliei.