Eusebiu Camilar - Fântâna Lui Furtună

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cum îmi plecam privirea în linul clar-fantasm,
Mă răsfrângeam deodată în şapte lumi de basm.
N-am pomenit minune mai mare, ani de țânc.
Avea fântâna şapte ecouri în adânc.
Şi cum dădeam un chiot spre cerurile ei,
Țâşneau şapte ecouri ca şapte porumbei.
Parcă te văd, Rafiră, cum râzi şi mâna-ntinzi,
Spre steaua picurată în clarele oglinzi.
Şi cum ținteai cu piatra uşoarele văpăi,
Deodată şapte stele luceau în ochii tăi!
Mai vezi, Rafiră, vasul cu şapte stele plin?
Cântând spălai în ele năframele de in,
Şi-ades râdeai de mine că prind a cerceta
Ce-s stropii de luceferi iviți pe fruntea ta!
La marginea fântânii, Alecule, cântai,
Şi te vedeai deodată în şapte guri de rai.
Cu fluierul chemând-o prin linul clar-fantasm,
Pe Leana-Cosânzeana din şapte lumi de basm.
Te văd, Ion al Tomii, o, tatăl meu, scoțând
O ciutură cu ceruri şi cum le beai gemând:
Spre ciutură când fața mâhnită se pleca,
În cele şapte ceruri cumplit se-ntuneca,
Dar cum venea şi mama, cu-al ei surâs blajin,
În cele şapte ceruri se lumina deplin.

calaretul orb – Versuri.pro

Eusebiu Camilar - Fântâna Lui Furtună