Mircea - Frunză Verde de Albastru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal maiastru,
și-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
și-am zis pasăre de pește,
descleștare de ce crește,
și secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoț de om întreg,
și privire-am zis de ochi
și că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal maiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
și de bine-am zis de morți
și de șase-am zis la sorți,
și am zis unu de doi
și zăpadă de noroi,
și am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsură
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu șa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân’ la șapte –
de la șapte pân’ la zece
mi-a căzut o viață rece,
de la frunză pân’ la umbră
mi-a căzut o viață dublă
ca pământul și cu luna,
noaptea când stau împreună.
Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal maiastru,
pe care mă țin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
și cu ochiul în potcoave,
și cu inima-n silabe
de mă duc mari, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă..
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal maiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
și ținut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
și din patru-n patru-o salbă,
și din cinci în cinci un pom,
și din șase-n șase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal maiastru,
vad în față mov și verde,
culoarea care mă pierde,
corcov vad cu veselie,
culoarea ce nu se știe,
mai aud și-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi și a nu fi,
când îmi cade umbra lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Și-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
și-am zis măr ca să zic sâmburi,
și-am zis pom ca să zic scânduri,
și-am zis nord ca să zic suduri
și dulceață ca să sudui,
și-am zis inimă la piatră
și cântec la tot ce latră,
și potcoava
la octavă,
și uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraș de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
și din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Și-am cântat din coasta mea
din vertebră ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o șa,
pe-o șa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.

Mircea Vintila - Frunza Verde de Albastru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și-am zis verde de albastru,
Ma doare un cal maiastru,
Și-am zis para de un mar,
Minciuna de adevar,
Și-am zis pasare de peste,
Desclestare de ce creste,
Și secunda-am zis de ora,
Curcubeu de aurora,
Am zis os de un schelet,
Am zis hot de om întreg,
Și privire-am zis de ochi
Și ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
Ma doare un cal maiastru,
Ca am zis doar un cuvânt
Despre întregul pamânt,
Și de bine-am zis de morti
Și de sase-am zis la sorti,
Și am zis unu de doi
Și zapada de noroi,
Și am vrut sa fac cu gura
Focul ce-l facea arsura
Ca n-am fost trezit, ca dorm
Pe un cal cu sa de domn,
Alergând pe-un câmp de noapte,
De la unu pân’ la sapte –
De la sapte pân’ la zece
Mi-a cazut o viata rece,
De la frunza pân’ la umbra
Mi-a cazut o viata dubla
Ca pamântul si cu luna,
Noaptea când stau împreuna.
Și-am zis verde de albastru,
Ma doare un cal maiastru,
Pe care ma tin calare
Cu capul la cingatoare,
Cu calcâiul la spinare
Si cu ochiul în potcoave,
Si cu inima-n silabe
De ma duc mari, ma duc
Ca toamna frunza de nuc,
Ori ca iarna frunza alba
De la floarea de zapada..
Frunza verde de albastru,
Ma doare un cal maiastru,
Potcovit pe luna plina
Cu miros de la sulcina,
Înhamat pe soare plin
Tot cu miros de pelin,
Si tinut de gât cu mine
Tot în dragoste de tine,
Ca mi-a fost crescut pe umar
De din doi în doi un numar,
Tot din trei în trei o iarba
Si din patru-n patru-o salba,
Si din cinci în cinci un pom,
Si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
Ma doare un cal maiastru,
Vad în fata mov si verde,
Coloarea care ma perde,
Corcov vad cu veselie,
Coloarea ce nu se stie,
Mai aud si-un sunet sus
Care nu a fost adus
În timpan de oameni vii,
În a fi si a nu fi,
Când îmi cade umbra lunga
Pe sub ochii grei cu punga.
Și-am zis aripa de pene
Ca sa zbor cu ea prin vreme,
Și-am zis mar ca sa zic sâmburi,
Și-am zis pom ca sa zic scânduri,
Și-am zis nord ca sa zic suduri
Și dulceata ca sa sudui,
Și-am zis inima la piatra
Și cântec la tot ce latra,
Și potcoava
La octava,
Și uscata la jilava,
Tot le-am potrivit pe dos
Pe un fluieras de os,
Din osul de la picior
Care-mi cânta cu fior,
Si din osul de la mâna
Fluierând o saptamâna,
Din osul de la arcada
Recea lumii acolada
Peste doua oase mari
Unde stau ochii polari.
Și-am cântat din coasta mea
Din vertebra ca o stea,
De-a-ncalecare pe-o sa,
Pe o sa de cal maiastru,
Foaie verde de albastru.

cal maiastru – Versuri.pro

Mircea - Frunză Verde de Albastru

Mircea Vintila - Frunza Verde de Albastru