buzunar – Versuri.pro

Costel Zăgan - Găinar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prins cu stele-n buzunar. / Costel Zăgan, Universuri paralele →

Constanţa Buzea - Noaptea Dintr-Un Buzunar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Plâng de mila ta, Negrilă,
Că ai fost un greier prost!
E greșeala nimănui
Că te-a-nchis în floarea lui
Albul nufăr
Ca-ntr-un cufăr!
Stând pe umărul meu stâng,
Înger negru fără cer,
Ai căzut ca un nătâng
Într-un buzunar adânc!
Că râvneai, n-aveam habar,
Noaptea dintr-un buzunar!
Eu te cred, poate și ești
Unul din vrăjiții prinți
Dintr-o carte de povești
Rătăcită de părinți.
Iarna, ca-ntr-un alb prăpăd,
Nu te-aud și nu te văd.
Viscole și moine trec
Către zodia Berbec
Care-ntinde bot de aur
Spre pășunile din Taur.
O să se întoarcă, știu,
Și Negrilă-ntr-un târziu.
Poate că la primăvară
Va veni, ca dintr-un vis,
El, Negrilă, rupt în coate
Și desculț, flămând precis.
Ochii lui asemeni
Stelei duble Gemeni.
Șed în cer ca-ntr-un copac
Oglindindu-se în lac,
Unde cred că se ascunde
Constelația lui Rac.
O, Negrilă, greier bun,
Toată vremea te-am chemat,
Tuturor am să le spun
Fără milă că mă lași.
O, Negrilă, greieraș,
Tot nu cred că m-ai uitat!
Uite mila mea ce-a fost,
Că mi-e dor de-un greier prost!
Uite mila mea ce-nseamnă,
Că mi-e dor de astă-toamnă!

Ion Caraion - Univers de Buzunar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Rece-i ciocanul, rece e piatra, rece e dalta.
Stihiile nasc anapoda una din alta.
În fiecare-s toate – cum vin mereu, cum pleacă
nopțile și zilele, cu și fără, poate și dacă.
Un fulger taie munții, un munte-mpunge balta.
Aceste trei imperii: ciocanul, piatra, dalta
lovite între ele, iau foc. Scânteile sar.
Nechează peste cosmos vulcanul armăsar,
cu nouă coame de flăcări și cu copite
orbitoare de trăsnet. La cine vă trimite
neliniștea în sănii de gheață colorată?
Crepusculul și-ascultă galopul într-o gloată
ce-aplaudă stupidă apropiata-i moarte.
El mușcă și aleargă, de armăsar vorbesc,
prin mii și mii de grajduri, ulcior fără de toarte.
Un viscol numai țurțuri, cu miros muieresc
l-ațâță. Se repede cu sulița afară
la moara de pe valuri, la norul de pe moară.
Ce strânse, ce-ndesate – în rochia prea largă –
puterile oculte.. Moartea pleacă pe targă
nici ea nu știe unde. Amurgul vine-n serii.
E jilțul paranoic al celor trei imperii.
Așează-te și cască perdeaua. Ce-ai văzut
păstrează pentru tine. – Și iar de la-nceput
și iar coșmarul, ceața cu-obrajii de Babă Cloanță..
Căruța într-o roată se cheamă tărăboanță.

Nicolae Neagu - Desen cu Lighioana (14)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Într-un loc care nu are
rafturi, polițe, sertare,
vreau să spun într-un buzunar
cu capac și cu fermoar,
cuibărește, aflați prima oară,
o vietate extraordinară,
adică nemaiaflată
nicăieri și niciodată.

Mai întâi că nu vorbește:
tace, cum s-ar spune… pește.
Însă când și când mai scoate
câteva sunete amestecate
care, dacă ar fi să le iei în seamă,
ar putea să-nsemne „mamă”.
Alții cred că zice „tată”,
dar asta e o treabă absolut neadevărată.

De aici aflăm precum că
nici nu bea, nici nu mănâncă,
deși lighioana are
gură, limbă și… mâncare.
După-aceea, cum îi place
foarte tare să se joace,
are-o coadă împletită
din trei frunze de răchită
și-o mustață pe măsură,
dintr-un franj de cuvertură.

Ar avea și o ureche
dintr-o catifea mai veche
și-un ochi verde, altul roz,
însemnat cu chinoroz,
dar eu cred că vă ajunge.
Dacă spun mai mult, mă-mpunge.

Cineva m-ar întreba:
cum se poate-așa ceva,
cum de-ncape-n buzunar,
sub capac și sub penar,
care, -am înțeles, nu este
nici bâtlan, nici cal, nici pește?.
Asta, dragă, o privește…