Mai nasc biserici prinse în năluciri de piatră,
zidind altare aspre din necuvinte-nguste,
mă încovoi şi tremur sub solzii de manguste
ce-adăpostesc în strune mirările-mi de şatră…

Şi-n peisajul rece, prin turma de cuvinte,
solstiţiile-mi sânger pe nepătrunse căi,
contemporan cu tine voi desena veşminte
ce-s trecătoare franjuri prin râncedele băi,
unde adastă nimfe cu trupul de mătasă
şi capricorni albaştri, croiţi din caprifoi.
E parcă-n tine toată un sentiment de „acasă”
o-nceţoşare-n bolte, trifoi cu patru foi.