batranel – Versuri.pro

Costache Ioanid - Mergea Un Bătrânel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mergea un bătrânel spre adunare.
Trecea încet prin văile aurii
Și el citea cu-n fel de-nfiorare
Scriptura sfântă, cartea din vecii.
Și cum mergea și se oprea deodată
Tot răscolind prin psalmi și prin profeți
Un om bogat cu firea-ndestulată
Îl înfruntă râzând cu ochi șireți.
Bătrâne, văd că ești un om cu carte,
Ești plin de-nvățătură până-n dinți,
Și, tot citind, gândești că după moarte
Te-or așeza ispravnic pentru sfinți.
Măi omule, zadarnică ți-e truda,
Cum, tu în rai, tu rob din neam în neam?
Nu intră, bre, în slavă, caracuda,
Ci, cei bogați, un Iov, un Avraam.
Tu, dacă mori, te-or duce pe trei scânduri,
Fără slujire, fără lumânări,
Eu pun alai de preoți, rânduri, rânduri,
Cu rugăciuni spre sfintele-ndurări.
Ce poți tu da pentru pomeni, răspunde?
Și pentru parastasul tău cât dai?
Eu dau oricât, că, uite, am de unde,
Și-atuncea, tu sau eu ajung în rai?.
Stăpâne, să mă ierți de îndrăzneală,
Dar dumneata cunoști mai mult ca noi.
Dar raiul nu-i pe bani, nu-i pe tocmeală,
Și bani în rai n-ar fi decât gunoi.
Că toți murim, acesta ne e datul,
Dar iată că ‘naintea lui Hristos,
Oricâte pungi aș stăpâni, bogatul
Nu-i alta doar decât un păcătos.
Și nu s-a dat sub cer decât un Nume,
Decât o slujbă și decât un vad,
Fără iertarea lui Hristos anume,
Nu poți intra, să știi, decât în iad.
Mă, pui de rob, nu ți-ai trecut măsura?
Te crezi om înțelept și cărturar
C-ai buchinit și tu pe brânci Scriptura,
Și te-ai făcut duhovnic din plugar?.
Ia cugetă, bătrâne, cum adică,
Vrei să mă legi cu proștii-ntr-un mănunchi?
Eu, muntele, să-nvăț de la furnică?
Eu, leul, să mă târâi pe genunchi?.
Nu vezi, la răsărit, la soare-apune,
La miazănoapte și la miazăzi,
Pământ și ape ale cui sunt, spune?
Sunt ale tale sau a cui or fi?.
Stăpâne, cât cuprinde-n zări, departe,
Nimica nu-i al meu, dar nici n-aș vrea.
Că, uite, mie-mi spune-această Carte
Că eu am mult mai mult ca dumneata.
A dumitale-i brazda asta multă,
Al dumitale-i bolovanul greu,
A dumitale-i valea, dar ascultă:
Privește cerul, ceru-ntreg e-al meu!

De Gheorghe Deniştean - Un Bătrânel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un bătrânel

Stătea singur pe o bancă ponosită,
Cu privirea tristă, către nicăieri,
Mişca bastonul său de sprijin,
Gânditor, punându-şi întrebări.
După o viaţă chinuită prin tranşee,
Apărând al patriei hotar,
Azi e părăsit de lumea toată
Şi se pierde între lacrimi de amar.
Se citeşte în privirea-i blândă,
Tristeţe şi dureri nemărginite,
Că poarta lui mereu este deschisă
Dar balamalele, demult sunt ruginite.
Scârţâie doar cumpăna de la fântână
Când îşi scoate apă de băut,
Sau copacii când îşi clatină coroana,
Sub rafalele năpraznice de vânt.
Când soarele se-ascunde după munţi
Şi negura se lasă peste sate,
El intră să-şi aprindă felinarul
Din odaia cu ferestre-ntunecate.
El n-a cerut nimica nimănui,
Nici lauri, nici medalii, nici mărire.
S-a ales numai cu răni pe trupul său
Şi-n suflet cu dureri şi amăgire.
Stătea singur pe banca ponosită,
Cu privirea tristă, către nicăieri.
Parcă aştepta pe cineva să vină,
Să nu moară singur, fără lumânări!

Virgil Carianopol - La Călușei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Se învârteau agale căluşeii
Şi muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toţi copiii — mititeii
Şi-un bătrânel pe-un cal se învârtea.
Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:.
– Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Şi la un loc cu ei, copilăreşte,
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.
Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ţinând în frâu, căluţul fără duh,
Căluţul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.
Cu păru-n vânt, îmbujorat la faţă,
El se rotea dar nimeni n-a văzut
Cum calul lui, de lemn, prinsese viaţă
Şi galopa pe câmpuri spre trecut.
A fost o clipă, doar o clipă vie,
Căluţul a zburat prin ani, vâlvoi,
A dus bătrânul în copilărie
Şi l-a întors ca gândul înapoi.
Când s-a oprit din goană bătrânelul –
A coborât în râsul fără rost,
Dar numai el ştiu şi căluşelul,
În fuga lor de-o clipă, unde-au fost.