Ridicând a joacă jar crud în palme,
spune vorbă rară păstorul despre
ritul, cursa și iscusința fiarei
față de fiară.

Lupul după ce în poiană-și rupe
mielul-nouraș la izvor se duce
botul să și-l spele de sânge. Linge
labe și urme.

Fiara mi-o închipui cum drege noaptea
înăspritul șipot, cum ochiul apei
ea de gheață-l sparge. Să-și piardă pete
dâră, mirosuri.

Lupul știe, din amintirea veche
a sămânței sale, să-și poarte grije,
căci feroci devin frați și semeni dacă
adulmecă sânge.

Port pe gură cruda aromă-a gurii
tale. Ploi de stele curgând n-o spală.
Cum m-ar sfâșia, de-aș ieși-n cetate,
frații mei, lupii!