Cum perindăm prin troieniri de lună
În ceața străvezie-a unui vis,
Simțind în piept a dorului furtună,
O pajiște cu flori mi s-a deschis,
Și am zărit-o mândră ca Balkis
Purtată-n slava psalmelor ebree..
Atunci mirată inima mi-a zis:
Nu-i înger, nici herub și nici femeie.

Cum rătăceam sub curcubeu de lună
Prin luminoasa pace-a unui vis,
În țara fermecată ce-mpreună
Cu-al nopții rai pierdutul paradis,
Opritu-m-am în cercul lor, închis
De magica putere-a unei zee,
Căci îmbătată inima mi-a zis:
E înger, e herub și e femeie.

-Domniță-mi risipesc ca stropi de lună
Prin noapte-aceste versuri. Să le iee
Fremătător un suflet sfânt de strună,
De înger, de herub sau de femeie.