Federico Garcia Lorca - Balada Lunii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Veni Luna-n fierărie,
fremătând de tuberoze.
O privea, privea copilul.
Puștiul sta pe loc privind-o.
Și-n emoția de aer
luna brațele mișca
și-și preda – lucioasă, pură –
sânii goi de staniu tare.
Fugi, tu, lună, lună, lună.
Dacă vor veni țiganii,
alba inimă ți-or face-o
verighete și coliere.
Lasă-mă să joc, copile.
Și când vor veni țiganii,
te-or găsi pe nicovală
c-ochișorii-nchiși sub vise.
Fugi, tu, lună, lună, lună,
deja-ți simt toți armăsarii.
Lasă-mă, băiete, lasă,
nu-mi călc-apretat-albeață.
Și venea iar călărețul
tot bătând toba întinsă.
Înăuntrul fierăriei,
copilandrul gene-și lasă.
Sub măslini treceau țiganii,
numai bronz, numai visare.
Capete neînchinate,
ochii goi privind pământul.
Uite, bufnița cum cântă,
ah cum cântă printre arbori!
Prin văzduh luna se plimbă
c-un copil ținut de mână.
Plâng în pragul fierăriei,
cu lungi tânguiri, țiganii.
Aeru-i de veghe, veghe.
Vântul nopții sta veghind-o.
Romance de la Luna.
La luna vino a la fragua
con su polisón de nardos.
El niño la mira mira.
El niño la está mirando.
En el aire conmovido
mueve la luna sus brazos
y enseña, lúbrica y pura,
sus senos de duro estaño.
Huye luna, luna, luna.
Si vinieran los gitanos,
harían con tu corazón
collares y anillos blancos.
Niño, déjame que baile.
Cuando vengan los gitanos,
te encontrarán sobre el yunque
con los ojillos cerrados.
Huye luna, luna, luna,
que ya siento sus caballos.
Níno, déjame, no pises
mi blancor almidonado.
El jinete se acercaba
tocando el tambor del llano
Dentro de la fragua el niño,
tiene los ojos cerrados.
Por el olivar venían,
bronce y sueño, los gitanos.
Las cabezas levantadas
y los ojos entornados.
¡Cómo canta la zumaya,
ay cómo canta en el árbol!
Por el cielo va la luna
con un niño de la mano.
Dentro de la fragua lloran,
dando gritos, los gitanos.
El aire la vela, vela.
El aire la está velando.

balada lunii – Versuri.pro

Federico Garcia Lorca - Balada Lunii