autobuz – Versuri.pro

Holograf - Balada Controlorului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Te trezești la șase fără un sfert
Și-ți dai seama c-ai întârziat.
Îți pui rapid puloverul pe dos
Cafeaua nu ți-o mai bei în pat.
Și alergi după mașină
Și te urci într-un picior,
Compostorul e departe
Și când nu te-aștepți
Vine un controlor.

Refren:
Ai bilet?
Ba nu, ba da, ba nu, ba da
Ai bilet?
Ba nu, ba da, ba nu, ba da
Ai bilet?
Ba nu, ba da, ba nu, ba da
Ai bilet?
Ba nu, ba da, ba nu
da..

Dacă ești norocos și scapi necontrolat
Și răsufli din plin ușurat
Și-ți promiți că nu se va mai repeta
Și-altădată, bilet sigur îți vei lua
După-o stație sau două
Vine iar un controlor
Și cu vocea lui suavă te-ntreabă încet suspinând ușor
Ai bilet..

Noaptea Tarziu - E Prea Plin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Intru-n autobuz, e prea plin.
Domnu’ de lângă mine miroase a vin.
Unu’ mă atinge pe picior, lin.
Îmi trebuie 4 stații să zic amin. [x2]
Intru-n autobuz și văd înghesuială mare.
Să prinzi un loc e o luptă gen care pe care.
Aici e locul unde toate babele-s bolnave.
La cozi la pensii n-au nimic, aici doar boli grave.
Aglomerat, se mișcă totul în slow motion.
Mi-a dat unul un cot în cap, cred că am făcut comoție.
Deodată văd cam dubioși vreo 4 ainsi.
De-s controlori eu le zic: nenea, I only speak English.
E foarte cald, în dreapta mea se simte un miros.
Întorc privirea și observ un subrat păros.
Dacă mai luăm o groapă simt că leșin.
Situația era mai blândă dacă se gătea un pic.
A mai trecut o stație, văd un controlor.
Ăsta nu-i de ăla de bilete, ăsta-i de ăla ginitor.
E băiat săritor și bun dacă te uiți la bază.
El vrea să vadă dacă ai uitat buletinu’ acasă.
Intru-n autobuz, e prea plin.
Domnu’ de lângă mine miroase a vin.
Unu’ mă atinge pe picior, lin.
Îmi trebuie 4 stații să zic amin. [x2]
Și-am văzut și un afacerist care merge pe moca.
Se dă orb și vinde icoane cu Arsenie Boca.
Că așa merge acuma, îți faci salariul pe o lună.
Trebuie doar să te prefaci că n-ai picior sau mână.
O oră în autobuz și ai slăbit 3 kile.
Ficatul meu e resetat și îmi trebuie pastile.
Miros și îmbulzeală, fițe și golăneală.
Transportul nostru în comun parcă-i din era glaciară.
E plin de obsedați, alții sunt mai afumați.
La cât stăm de apropiați, când coborâm toți suntem frați.
E voie bună oare cu play pe celular.
Băieți de cartier au doar ritmuri orientale.
Intru-n autobuz, e prea plin.
Domnu’ de lângă mine miroase a vin.
Unu’ mă atinge pe picior, lin.
Îmi trebuie 4 stații să zic amin. [x4]

Adrian Păunescu - Șoferul și Nevasta-Sa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ne urcasem cu toții în autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul său,
Dar ne gândeam că o să aibă,
Era primăvara,
Venea vara,
Se dezghețau drumurile,
Puteai să mergi cu gulerul cămășii descheiat,
Se dezghețau drumurile,
Noi cântam cântece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cântasem de multă vreme
Și unii din cauza vitezei,
Care-i îmbăta,
Alții cu o tandră ironie,
Am început să zicem, să cântăm
Că autobuzul nostru
E cel care dezgheață
Drumul pe care mergem.
Pe direcția aceea spre munte,
Spre marele munte,
Nu mai mersese niciodată un autobuz,
Numai turiști particulari,
Numai nebuni ocazionali.
Asa că nu ne interesa destinația,
Ne ajungea bucuria
Că mergem cu toții spre marele munte.
Șoferul era tânăr,
Conducea pentru prima oară
Un asemenea autobuz.
Fusese ajutor de șofer,
Lucrase mult și cinstit,
După cum mergea, după cum frâna,
Era fără îndoială cel mai bun șofer
Dintre toți șoferii noștri,
Ăsta conduce excepțional, strigam noi,
Ăsta-i omul care ne trebuie
Și el dădea din mână cu modestie
Rugându-ne să nu-l mai lăudăm,
Că-l încurcăm la condus.
În fond e autobuzul dvs.,
Eu sunt al dvs.,
M-ați ales să conduc autobuzul,
Ăsta-i treaba mea.
Noi am aplaudat, chiar și această lepădare, a lui,
De laudele noastre.
Și autobuzul mergea mai departe
Și-n diverse localități, în care ne opream,
Mulți urcau
Și nimeni nu mai voia să coboare.
Era un autobuz unic
Nu mai exista așa ceva în împrejurimi.
Rămăseseră-n urmă troleibuzele agățate
De rețeaua electrică
Și lipsite de orice independență,
Tramvaiele înghesuite între șine
Și aceeași rețea.
Autobuzul nostru se încărcase înspăimântător,
Fiecare urca în autobuz cu ce avea mai bun,
Șoferul conducea excepțional,
Nimeni nu conduce mai bine ca el,
Strigam noi
Și el dădea moale din mână,
Și noi strigam iarăși,
Lasă frate, lasă modestia la o parte,
Da-o dracului de modestie
Noi, care n-am avut niciodată posibilitatea
Unui asemenea drum,
Știm valoarea lui adevărată,
Ești al nostru,
Ești dintre ai noștri,
Rămâi între noi,
Bravo,
Ura.
Și el nu mai putea să ne oprească,
Trebuia să fie atent la drum,
Iar noi eram prea mulți
Și începusem să-l incomodăm,
Stateam claie peste grămadă în autobuz,
Dar uneori îi blocam o mână sau un picior,
Până când câțiva meseriași
L-au rugat să oprească pentru câteva minute
Ca să-i facă o cușcă de protecție,
Să nu-l mai incomodăm la condus.
Dar să-și ia și nevasta lângă el,
Au zis alții,
Că drumul e lung și se plictisește omul.
Și uite-l acum în cușca lui de protecție,
În cabina lui blindată!
Ce hotărât conduce,
A dat drumul și la muzică,
Se aude în toată mașina o muzică eroică,
Pe care o întrerupem noi din când în când
Cu cântece despre el și de drumul nostru,
Și hai, mă, să fim atenți și cu nevasta-sa,
Că și el e om.
În autribuz vara e cald
Iarna e frig,
Drumul continuă,
Am început să obosim,
Nene șoferule, oprește,
Să ne odihnim și noi.
Să te odihnești și dumneata,
Că n-o fi foc,
Dar el nu mai aude,
El conduce,
Și-ntr-adevăr, conduce excepțional,
E cel mai bun, strigam toți,
Dar ne e foame,
Pentru că n-am mai oprit demult,
Și-avem nevoie și noi
De pâine, de apă, de un răgaz,
Probabil c-am început să-l și enervăm
Cu mofturile noastre
Setea, foamea, somnul,
Geamurile autobuzului nu mai există demult,
Pe ele au sărit cei ce n-au mai putut suporta,
Ușile au ruginit și nu se mai deschid,
Și șoferul conduce autobuzul
Din ce în ce mai nervos,
A început să facă și accidente,
Stau și el și nevasta-sa cu mâinile pe volan,
Marile piscuri îi cheamă,
Mai e puțin combustibil,
Am intrat pe un fel de linie ferată,
Vecină cu drumul,
După ce ni s-au spart cauciucurile
Și după ce șoferul a dărâmat
Cu lovituri de autobuz
Case și biserici,
Sate și orașe,
Începem să coborâm,
Și bineînțeles că viteza crește,
Așa e la orice coborâre,
Viteza crește,
Nu mai e nimeni în autobuz,
Unii au murit,
Alții au fugit,
Alții ne-am uscat de foame și de sete,
Alții am înghețat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboară
Halucinând pe linia moartă
De cale ferată,
Și numai ei doi,
Șoferul și nevasta-sa,
În cabina blindată,
Se uită doar înainte,
Nu mai știu pe cine conduc și unde se duc,
Și de ce tac toți pasagerii
Și de ce se merge cu viteza prăbușirii,
Când excursia începuse atât de frumos
Către marele munte.