https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/atarax-atarax-poezie-neagra https://versuri.pro/atarax-atarax-poezie-neagra#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=3757 →]]> Atarax.
Fragedă cum e pielea minții strânsă până la sânge de ațele gândului
Iar gândul: lumea neselectată, intrată dincolo de Porțile Raiului
Fără voia lui Dumnezeu, oare, oare ce-ar rămâne în urmă?!
Inocența printre flori uscate, copaci ce ard își curmă zilele
Profeția pare spoială și foi ce plâng cu lacrimi de cerneală
Scurse din rânduri ce-au descris poate cândva un vis celest, de veșnicie
Diavolii savurează ce se-ntâmplă într-un pahar de sânge la serbări
Multe întrebări, puține răspunsuri, puține începuturi, multe urmări
Dramatice a unui destin omenesc blestemat rămas pe veci în păcat
Cel ce l-a scris parcă intenționat a pus trei puncte..
La fiecare sfârșit de sfârșit spunând îndoit, „Prea fericit”,
Atunci când la lumină în renaștere pare să fi deschis fără teamă ușa zilei de azi
Aceeași răutate se răspândește prin urletele ce răsună în ecou
Casa e pustie, o mie de suspine și pasărea moare în chinuri
Pene de gând smulse rând pe rând scurgând durerea pe foaie ca un stilou
Ușa se închide, ața se rupe și rana se deschide din nou
Acoperind visul cu un cearșaf de iluzie îmbibat de lacrima doliului.
Refren:
Scurgere de lumină prin praf, e lampă-aprinsă
Ideea primblă prin hepitaf, e-n penița prinsă
Atingerea de muz-acum zisă, e îmbrățișare sacră
Pustiu de întuneric, lumea e stinsă, e poezia neagră.
Acum vă vin în vizită plângând și aducând într-o mină doi trandafiri
Căci intrând în cimitirul societății pentru voi mai aduc și mii de foi cu poezii negre
În care vă descriu cu ură viața din existențele voastre funebre
Va calc mormintele, vă rup coroanele. Vă mai simțiți cumva încoronați?
Atunci când vă câștigați luptele prostești înjunghiindu-vă copiii pe la spate
Sau un tată „îngrijorat” își educă fiul până într-o zi când mult prea „educat”
Asta e găsit de prieteni, gonit de îngeri, atârnat în suicid de o frânghie
Asta e apusul unui răsărit, asta-i inocența curmându-și zilele
Așa-ziși părinți încercând să eschiveze, încercând să devină sfinți
După ce v-ați întâlnit la naștere propriul copil cu un sicriu. Sunteți tâmpiți!
Mame iubitoare își plâng micuții născuți bolnavi sau morți, oare cum poți?
Să-ți scuipi în ochi un dăruit miracol și să treci peste el asemenea unui obstacol
Ati îndrăznit și am murit copil, abil să vă văd.
Pentru a putea vorbi despre lacrima lucrurilor ce-și varsă durerea peste noi
O privire-nspre doi ochi ce scaldă suferința anilor strânsă într-o clipă
E de ajuns, pentru a putea spune povestea copilei ce-a rămas părăsită
Iar noi, lume ne-am aruncat în uitare semenii în răni, slăbiți de risipă.
Refren:
Scurgere de lumină prin praf, e lampă-aprinsă
Ideea primblă prin hepitaf, e-n penița prinsă
Atingerea de muz-acum zisă, e îmbrățișare sacră
Pustiu de întuneric, lumea-i stinsă, e poezia neagră.
Meditând idei de pânză țesute în basmele, împletite în strofă
Întinsă pe pânza plânsă de litere de sentiment din a sufletului stofă
Căci, asta-i poezia sărutărilor sălbatice dintre suflet și ură
Iubiri profane pe un pat cu țepe, în sine, acaparând eul din dispute
Blesteme purtate cu sânge prin gură, ingenuități violate în gânduri pierdute
Aruncate, îngenuchiate în colțuri de copilărie, urlete din șoapte
Neauzite în urechi asurzite de frică și orgoliu, răzbunare pentru toate
Înmormântare a fostelor perechi în familii plânse, pierite poate
O speranță, un poate, o poză și un început, însă e orbire în privire
Din amintire prea multă spre prea multă tânjire revărsată zi de zi
În zâmbete ce-au fost desenate pe buze, strop de gând sărat, picurat
Din cauza voastră, căci ați uitat de fețele fine în ridul umbrei voastre
După uși întredeschise fețe ce simt prelingerea tristeții prea devreme
Ați uitat să oferiți culoare în culoare, dragoste pereților din casă
Pietre reci, colțuri sumbre, divorț între scaunele de la masă
Lasă, uită și iubește, căci ochiu-i plâns fără voi în draperie
„Lasă!”, să nu mai spui, tu celălalt, e suferință nu uita.
Refren:X2
Scurgere de lumină prin praf, e lampă-aprinsă
Ideea primblă prin hepitaf, e-n penița prinsă
Atingerea de muz-acum zisă, e îmbrățișare sacră
Pustiu de întuneric, lumea-i stinsă, e poezia neagră

]]> https://versuri.pro/atarax-atarax-poezie-neagra/feed 0