În absolutul relativ
Printre nisipuri mișcătoare
Apar și susură izvoare
În infinita conjugare
La Primul Verb Infinitiv.
La polii cosmosului, reci,
Sub stele gata să se stingă
Văd mâini de omeniri ce-n veci
Nu vor putea să se atingă.
Da, știu că suntem foarte mulți
Și-a noastre suflete se strigă
Dar depărtările ne-obligă
Să rămânem necunoscuți.
Zadarnic vom trimite-n zări
Solie prin astronauți –
Ca niște-îndrăgostiți pierduți
Ne vom striga din depărtări.
Morganic, anonim, stingher,
Patetic și amarnic,
De pretutindeni în eter
Un S. O. S. zadarnic.
Nisipuri oarbe sorb izvoare
Cum sânge soarbe un vampir:
În Infinitul-Cimitir
Născându-se, vin Omeniri
La propria înmormântare!