Mama și tata
Seamănă atât de mult
Că la bătrânețe nici nu mai știi
Care e mama, care e tata.
Astfel, și noi
Zi de zi semănăm tot mai mult,
iubindu-ne tot mai mult,
În așa fel încât
Ca și mama, ca și tata,
Ne vom stinge pe rând
Fără a se ști
Cine a murit,
Cine mai e viu,
În acest proces de tipizare,
În acest proces de asimilare,
Prin care trecem acum și noi
Împrumutându-ne trăsăturile,
Ticurile,
Devenind unul sau altul,
Un obiect fără utilitate.

Uite ce voiam să-ți spun,
Ne pândește pericolul
Că semănăm,.
Pentru că ne pândește pericolul
Că ne iubim,
Și eu când vorbesc cu tine
Cu mine vorbesc oglindă,
Și, vai, vor fi confiscate oglinzile
Pentru repetate
Operații de multiplicare.

Uite ce voiam să-ți spun,
Cu gura mea care seamănă
Cu gura ta,
Dacă nu mi-ai spune tu Tot așa, tot așa.
(Locuri comune, 1986)