Giorgios Seferis - Stratis Corăbierul Printre Agapanți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nu sunt asfodele, violete, nici zambile;
cum să vorbești cu cei morți?
Morții știu numai limbajul florilor
de aceea tac,
călătoresc și tac, îndură și tac
„în țara viselor, în țara viselor”.
Dacă voi începe să cânt, voi striga
și dacă strig –
agapanții poruncesc liniște
ridicând o mânuță albastră de prunc din Arabia
sau tiparul unei labe de gâscă, în aer.
E aspru și greu, nu-mi ajung cei vii;
întâi fiindcă ei nu vorbesc, și-apoi
eu sunt nevoit să-i întreb pe morți
ca să pot înainta mai departe.
Altfel nu se poate, și când somnul mă prinde
tovarășii taie legăturile de argint și burduful vânturilor se golește, îl umplu și se golește; mă trezesc înotând ca peștele auriu în spațiul dintre fulgere.
Și vântul și potopul și trupurile omenești
și agapanții pe pământul însetat
înfipți ca săgețile destinului,
scuturați de spasme și tresăriri,
parc-ar fi-ngrămădiți într-un car străvechi
hurducat de sparte pavaje, de mari hârtoape,
agapanții, asfodelele negrilor:
Cum să învăț această religie?.
Primul lucru făcut de Dumnezeu e iubirea,
apoi vine sângele
și setea de sânge
pe care o îmboldește
sexul corpului, precum sarea.
Primul lucru făcut de Dumnezeu e îndepărtata
călătorie;
și casa aceea care așteaptă
cu fumul ei albastru
și câinele îmbătrânit
pândind reîntoarcereacasă-și poată da sufletul.
Trebuie ca morții să mă povățuiască;
sunt agapanții cei care țin tăcuți
ca adâncurile mării sau ca apa în pahar.
Și tovarășii rămân în palatele Circei;
scump Elpinor! Imbecilule, bietul meu
Elpinor!
Sau nu-i vezi?
„ – Ajutați-ne! ” –
Pe neagra spinare a insulei Psara.

asfodele – Versuri.pro

Giorgios Seferis - Stratis Corăbierul Printre Agapanți