Jose Antonio Ramos Sucre - Săgetătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Urcai treptele de marmură neagră în căutarea săgeții mele trasă la-ntâmplare. Și-o găsii împlântată-n poarta de cedru, împodobită cu motive simetrice.
Obișnuiam să trag c-un arc de-argint, ca cel din brațul lui Apollo, pentru a-mi iscodi norocul. Eram pe punctul de-a ieși în larg pe-o corabie cu vele pătrate, deși mă-ncredeam doar în cele cu pânză triunghiulară. Crescusem satisfăcându-mi nestatorniciile și capriciile.
O femeie apăru din umbră și luând-o hotărât înainte smulse săgeata tremurândă, apoi mi-o întinse fără să spună-un cuvânt. Prezența ei mă împiedicase să-mi ating ținta. O recunoscui ca fiind una dintre dușmanii lui Orfeu.
Rămăsei fermecat de-acea copleșitoare femeie, îmbrăcată în pielea unei pantere.
Mi se păru c-o văzusem în fruntea unei procesiuni terminate cu depunerea ofrandelor la mausoleul celui iubit de Euridice. Expresia ei de furie contrasta cu miezul nopții.
Mă ridicai să apăr înc-o dată cenușa stăpânului și s-alung gloata femeilor isterizate, imitând răcnete sălbatice, dintr-o dumbravă. Și din moment în moment mă așteptam să sufăr răzbunarea acelei viclenii.
Împreună cu mine, femeia sui în corabie și chemă despotic în slujba ei fiarele mării, ascunse prin recife. Matrozii se-nțeleseră din priviri și porniră-ntr-o nouă direcție. Soarele modela din când în când arcul strălucirii sale, de-a lungul talazurilor. Și-o pasăre necunoscută zbura-naintea noastră…
Fui abandonat de propriile-mi puteri pe-un litoral mlăștinos, de unde lesne se putea vedea un monument dedicat furiilor.
Acolo descoperii numele lăcașului ce-mi amintea de jalea lui Oreste.

arc si sageata – Versuri.pro

Jose Antonio Ramos Sucre - Săgetătorul