apusul soarelui – Versuri.pro

Stefan Petică - Apusul Soarelui pe Dealuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Apune soarele pe dealuri.
Apune soarele pe dealuri
În slava purpurei de sânge
Și răsunând adânc din valuri
Doineste-un glas și parc-ar plânge;
De simți o caldă adiere
Trecând pe fruntea ta curată
Ca și o șoaptă care piere
Sub bolta serii înstelată,
Să știi că-i ruga mea senină,
Ca visul nopților de vară,
Ce se înalță-n umbra lină
În ceasul jertfelor de seară.
De vezi plutind pe blonda rază
O umbră albă visătoare
Și crezi că-i îngerul de pază
Cu aripi lungi ocrotitoare,
Să nu te-nșeli, căci visu-mi trece
În zborul său primăvăratec,
Și-i tot așa de alb și rece,
Când se înalță singuratec
Spre marea boltă luminoasă.
Făcând durerea mai amară
Și amintirea mai duioasă
În ceasul jertfelor de seară.
Și dacă roua clară cade
Frumoșii ochi adânci de-i scaldă.
Când treci sub vechile arcade
În parfumata noapte caldă,
Nu-i roua rozelor în floare
Căzută-n nopțile cu lună,
Nici plânsul dulce de izvoare,
Ci e iubirea mea nebună,
Căci lacrimi mari și tăinuite
Ca roua limpede și rară
Coboară-ncet și liniștite
În ceasul jertfelor de seară.

Friedrich Nietzsche - Apusul Soarelui 1

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu multă vreme vei mai fi însetată
tu, inimă-n pârjol!
Făgăduința e-n văzduh,
mă abură din guri necunoscute,
– răcoarea mare vine..
Soarele meu mă dogorea-n amiază:
fiți binevenite-aici, la mine,
neașteptate vânturi,
voi, răcoroaselor duhuri ale după-amiezii!.
Adie aerul, străin și pur.
Cu coada ochiului, piezișe
priviri ispititoare
nu-mi aruncă noaptea?
Fii tare, inimă bărbată!
Și nu-ntreba: de ce?

Nicolae Volenti - Apusul Soarelui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

După dealul ce nutreşte oi plăviţe: mari, mărunte,
A luminei ochi se pleacă şi se-nchide dispărând,
Iar în vale râul curge şi-o copilă pe-a lui punte
Chipu-n apă-şi oglindeşte fără grijă surâzând.
Şi voioşi se-ntorc cu toţii muncitorii din ogoare
Povestind din vremi bătrânii, iar cei tineri şuguind;
Un copil sărind în fugă mână boii la izvoare,
Şi-un dulău, a turmei paznic, vine-n urma sa lătrând.
Şi-apoi pacea e stăpână pe gândire şi mişcare.
Doi luceferi, ochi de înger, de pe cer voios lucesc.
Numai greierul se-aude însoţind cu-a lui strigare
Glasul tainicilor unde, ce cu ţermul şopotesc.
Luna-n palidă podoabă şi pe căi de nori umblate
Se iveşte-n depărtarea printre ei făcându-şi loc.
Iar colo în lumea verde cu-a lor frunţi de chin brăzdate,
Muncitorii dorm în tihnă împregiurul unui foc.