Nu e tristă, nu-i nici lungă,
Nici nu știu cât e poveste,
Căci, în mintea mea, ea este
Încă vie-n cuvântare
Și-mi provoac-o frământare
Îndelungă.

E așa: eram pe-o stradă,
Cea a visurilor mele
Mai nebune, mai rebele,
Când privirile-mi hai-hui
Au văzut doi ochi căprui
Ca pe-o pradă.

Te-am urmat pe unde timpul
Traversa prin intersecții
De alegeri și direcții
Ce lipseau pe harta mea,
Dar erau.. și-așa trecea
Anotimpul.

Visul își curmase firul
Când, în fine, te-ai oprit
Și, mirată, m-ai privit;
Eu.. ca piatra de hotar..
Înlemnisem. “Am un dar:
Trandafirul”.

Am fugit. De-atunci, oricând
Îmi apari prin visuri, ești,
Într-o lume de povești,
Cu un trandafir în mână,
Sufletului meu stăpână,
Așteptând.