Edgar Allan Poe - Annabel Lee

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De demult s-a-ntâmplat, de demult…
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, și poate c-o știți,
O fecioară, Annabel Lee;
Și trăia doar c-un gând – s-o iubesc mereu,
Și trăia – să mă poată iubi.
Eu – un copil – și ea un copil,
Lângă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cântec mai presus de iubire
Ca un cântec – Annabel Lee;
Și priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.
Și așa s-a-ntâmplat că-ntr-o zi, demult,
Lângă marea cu ape-argintii
Un vânt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
Înghețând-o pe Annabel Lee;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,
Și-au închis-o în mormântul de piatră,
Lângă-o mare cu ape-argintii.
Chiar serafii, nicicând fericiți ca noi,
Pizmuindu-ne priveau din tării –
Da, așa s-a-ntâmplat (și cu toții o știu
Lângă marea cu ape-argintii)
Că-ntr-o noapte un vânt se-abătu, geros,
Înghețând, ucigând pe Annabel Lee.
Dar iubirea ne-a fost mai presus de iubirea
Celor mai bătrâni decât noi, doi copii –
Celor mai înțelepți decât noi, doi copii –
Și nici îngerii de sus, din tării,
Nici demonii din funduri de-ocean
N-au să poată vreodată visul meu despărți
De-al frumoasei Annabel Lee.
Și, prin noapte, urcând, luna-mi pare un gând
Al fecioarei Annabel Lee;
Și din ochii stelari eu văd ochii ei mari,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Și în fluxu-nnoptat lângă ea stau culcat,
Lângă draga, iubita, logodnica mea,
În mormântul din țărmuri pustii,
lângă țărmuri cu valuri pustii.

Annabel – Versuri.pro

Edgar Allan Poe - Annabel Lee