ancestri – Versuri.pro

Octavian Goga - Voi Veniți Cu Mine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Voi veniți cu mine, oaste nevăzută,
Moșii și strămoșii mei din zile moarte,
Grăitoarea voastră îndrumare mută
În vârtejul lumii căile-mi împarte.
De demult, din ceața vremii înnoptate,
Eu aud un cântec călător cum vine,
Ca un clopot tainic inima mea bate,
Din adânc vă cheamă să veniți cu mine.
Eu vă port în suflet, plămădiți în sânge,
Și din vina voastră mi-e zidit păcatul,
Glasul vostru geme jalea mea când plânge,
Eu din plâns de veacuri mi-am topit oftatul.
Întărită-n drumu-i, de la voi învață
Ura mea să ardă, mâna să se-nchine,
Ati murit cu toții ca să-mi dați o viață,
Morți fără de moarte, voi veniți cu mine.
Din amurgul umed când se face sara,
Sufletul vă simte cum îi treceți pragul,
Ca-ntr-o casă mică, albă, de la țara,
Eu vă văd alături, mi-e mai mare dragul.
Sunteți fără număr, popi cu bărbi cărunte
Cu lumina scrisă-n frunțile senine,
Cercetași de codri și pastori de munte,
Ceata nesfârșită, voi veniți cu mine.
La soborul vostru mintea mea culege
Taine din zapise, rosturi din hrisoave,
Mi se plâng ciobanii de călcări de lege,
Și-mi suspină-n noapte ruga de ceasloave.
Ca o cenușotcă mintea mea ascultă
Cum frânturi de veacuri striga din ruine,
Prinde-abia un picur din vâltoarea multă
Și se-nchina vouă, că veniți cu mine.
Eu din oastea mare nu-s decât solia,
Ucenic cucernic vă vestesc cuvântul,
Nu-s decât un fulger smuls din vijelia
Ce-a inchis la sânu-i milostiv pământul.
Rămâneți la mine voi întotdeauna,
Înfrățiți cu focul sângelui din vine,
Căci se stinge glasul și se frânge struna
Când în goana vieții nu-ți mai fi cu mine.

Leopold Sedar Senghor - Noapte În Sine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Femeie, aşază-mi pe frunte mâinile tale ca un balsam,
mâinile mai mângâioase decât blana cea moale.
Deasupra, frunzele palmierilor foşnesc înfiorate
de înalta briză nocturnă abia simţit.
Nu se aude nici măcar cântecul doicii.
Să ne lăsăm legănaţi de tăcerea ritmată.
Să-i ascultăm cântecul, să ascultăm zvâcnirea sângelui nostru
întunecat, să ascultăm cum bate pulsul adânc al Africii, departe,
în pâcla satelor pierdute.
Iată că luna obosită coboară, alunecă spre aşternutul mării line.
Iată că se potolesc râstele zglobii şi povestitorii ei înşişi,
obosiţi, îşi leagănă capul, ca pruncii purtaţi în spinare de mamele lor.
Iată că picioarele dansatorilor se îngreunează,
că glasurile alternate ale cântăreţilor încep a se domoli.
E ceasul stelelor, al Nopţii care visează
sprijinindu-se de colina aceea de nori, înfăşurată
în lungul veşmânt al Căii Lactee.
Acoperişurile colibelor lucesc duios.
Ce le vor fi spunând oare, în taină, stelelor?
Înăuntru, focul din vatră se stinge în intimitatea mirosurilor acre şi dulci.
Femeie, aprinde opaiţul cu untul cel mai curat,
ca să tăifăsuiască împrejur străbunii, ca şi părinţii şi copiii în culcuş.
Să ascultăm vocea Patriarhilor din Elissa.
Ca şi noi, surghiuniţi,
ei n-au voit să moară, spre a nu se irosi prin deşerturi
şuvoiul seminţiei lor.
Să ascult, în coliba afumată pe care-o cercetează
o adiere de suflete prielnice,
cu capul pe sânul tău fierbinte ca un fier scos din foc aburind,
să respir duhul Morţilor noştri, să strâng în mine glasul lor viu
şi să-i dau sunetul glasului meu, să învăţ
a trăi cu adevărat înainte de a coborî, mai afund decât
cel ce se aruncă în apă, în adâncurile nesfârşite ale somnului.

Adrian Păunescu - Undeva În Trecut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Am să plec într-o zi,
Într-un loc neștiut,
Într-un munte secret,
Undeva în trecut.
Am să plec în trecut,
Am să plec într-o zi,
Să ajung când te naști,
Să te pot întâlni.
Știu și eu că-i ciudat
Și că pașii-mi sunt grei,
Către nunta din veac
A părinților mei.
Las de veghe aici
Toți nepoții frumoși,
Eu mă întorc în trecut,
Eu mă întorc la strămoși.
Eu mă întorc la ai mei,
Într-un marș revanșard,
Sunt retrași în păduri
Lângă vreascuri ce ard.
Mai vorbesc despre noi
Și mai mor în război,
Se mai miră de cei
Care vin înapoi.
Am să plec într-o zi,
Am bagajul întreg,
Am cu mine ce simt,
Ce iubesc și înțeleg.
Sunt sătul de prezent,
Nu mai vreau viitor,
Dar mă-ntorc în trecut
Că nu vreau nici să mor.
Pe un deal coroiat
Curge mustul din teasc
Și bătrânii se sting
Și copiii se nasc.
Eu mă-ntorc în trecut,
Din acest viitor
Și pastorii mă iau
lângă turmele lor.
Și din rodnice nunți,
Urcă iarba pe munți,
Tutelarule Zeu,
N-ai de ce să te-ncrunți.
Mai degrabă să pui
Legea ta peste tot,
Ca strămoși la nepoți
Să se întoarcă-n not.
Și, când vremea va fi,
Printr-un strigat urgent,
Pe noi toți să ne chemi
Să venim în prezent.
Să fim toți pregătiți
De momentul solemn,
Când va bate în munți
Vechea toacă de lemn.
Și un clopot din cer
O să dăngane sfânt,
Că s-a-ntors Dumnezeu,
Printre-ai lui, pe pământ.