Strofa I:
Hai să tragem linie
Nu-s formator de opinie
Sau informator pentru gabore
Scot armele din prima linie
La mine-n buncăr
Pun osu’ la muncă
În folosul comunității, nu mi-am vândut sufletul nimănui, n-am ce să răscumpăr
Și Doamne-ajută
Să mă bucur la judecata de după
Azi încă te supăr
Hip-hop în subwoofer
Asta nu educă
E multă dambla… Tra la la, ascultă
La la la, la. P*** mea, n-am venit p-aici să sufăr!
MC toarnă pe goarnă
Mulți din ei dispar în goană
Muzica asta omoară
Suflete, îi lasă fără coloană
Vertebrală, stimabile
Elemente instabile
Ce sporesc mândria, cultivându-și propria imagine
Nu te mai da șmecher, golan
Cu pumnul, buzdugan
Ești tot un șobolan grosolan
Ros de bani și ani
Cu simțurile tocile
Slăbit de ambiții stupide
Cauți trăiri autentice la mințile strălucite
În cuvinte pun emoții-n ce zic
Și m*** simt
Roboții doar pretind
Că unde nu-i suflet nu există instinct
Când plec, nu întreba ce cote ating
Nu încerc să te conving
Zbor deasupra unui cuib de cuci….

Refren X2:
I-aud: Nebune, unde te duci?
Ce poteci apuci?
Pe unde le f**i, mintea treci, nici nu te uiți înapoi…
Și mulți se-ntreabă: nebune, unde te duci?
Nebune, unde te duci? Unde te duci, mă?.

Strofa II:
Azi intru-n pâine, cum s-ar zice, nu produc mălai
Ziua de mâine de-mi dai
Mulțumesc, Tată, e trai pe vatrai
Pâinea asta-i veche, are și flori de mucegai
Cred că trebuie s-o tai
În felii pentru mâncători, ca și Tu împărțeai…
Învață să dai înainte să ceri
Și ce aștepți de la viață, când cauți doar plăceri?
Zi, cum vrei să prosperi?
Chiar de n-ai, învață să dai înainte să ceri
Vezi cum plăceri devin dureri
Și începi să disperi!
Trecutul mă vrea deținut
Tăcut, reținut
Concep linii de ținut
Minte să nu pot fi corupt
În gând
Repet, să mă asigur că mesajul-i bine reținut
Înainte să deschid gura să rag, rabd și ascult
Că doar bufonii fac gălăgie
Paranghelie
Asasini cu simbrie
Și omoară conștiința cu materie cenușie
Sper să prind sfârșitul zilei…
Mâine, cine știe?
Orice ar fi, rămân la datorie
Și las muzica vie!.

Refren X2.

Outro:
Noi suntem morți..
Și totuși, când pornim
Spre lumea voastră – lumea celor vii –
În negrul gol al craniilor reci,
Noi,
Ca și voi,
La fel simțim
Vibrațiile-acelor armonii
Ce-nsuflețesc tăcutele pustii
În care voi ne-ați îngropat pe veci!.
Noi
Mulților ce nu ne-au înțeles
Le vom ierta – căci suntem morți acum.
Iar celor ce pășesc pe-al nostru drum
Le vom fi frați!..
O! fraților, cântați –
Căci noi de-aci din groapă v-ascultăm!..
Cântați frumosul îngropat de-acei
Ce n-au putut să-l reînvieze-n vers,
Cutreierați întregul Univers,
Și-n cântecele voastre îngropați
Toți vechii Zei!