Ahmet simte bine că fierbe în ele
O ură cumplită, o ură de-acele
Ce lasă din treacăt în neagra lor cale
Ruine și sânge și moarte și jale.
Sunt două extreme, sunt două antiteze…
Pornirea vrăjmașe, el vrea s-o calmeze:
“Pe Allah strălucitul! pe sântul profet!
Pe stele și lună! (răcnește Ahmet-
Ș-apucă hangerul), Fatme! un ciubuc!
Mergi! ”“Nu vreau!! «Zic: du-te!!
“Stăpâne… mă duc! ”…Fatme se supune și pleacă fierbând,
Cu zâmbet pe buze, cu blestem în gând….
Fatme e departe… Emirul Ahmet
Cu blonda Biulbiulă vorbește-n secret!
În aer e lene… Amiază de vară…
E pâcla greoaie de plină Sahară.
Biulbiul doarme-acuma deplin liniștită.
Fatme se întoarce… Figura-i, palită
De focul ce-o arde, cu jale zâmbește.
Ahmet ia ciubucul și țintă-o privește.
“… Nebuno – el zice – te-apropie bine:
Cât n-ai fost aicea vorbii tot de tine…”
“Știu… Doarme acuma potrivnica mea:
Stăpâne, vorbește-mi și mie de ea! ”.
Biulbiul doarme dusă… Emirul Ahmet
Cu bruna Fatmea vorbește-n secret…
Și bruna, la rându-i, de vorbă sătulă,
Adoarme alături cu blonda, Biulbiulă.
Emirul de vorbă și dânsu-i sătul –
De-o parte-i Fatmea, de alta-i Biulbiul.
Ca tigru-ntre două tigrese rivale
Ce dorm obosite, zdrobite de șale,
Adoarme-ntre două domoale neveste:
Fatme – o minune, Biulbiul – o poveste…
… Și-n aer e lene… Amiază de vară…
E pâcla greoaie de plină Sahară!