Grigore Alexandrescu - Epistola Domnului Alexandru Donici, Fabulist Moldovean

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

EPISTOLA.
DOMNULUI Alexandru Donici, fabulist moldovean.
“Cum măsori, ți se măsoară” este un proverb știut:
Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai făcut,
Sunt pornite să-ți aducă ale mele mulțumiri,
Sunt răspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri.
Nu știu bine dacă cerul, precum zici, m-a-nzestrat
C-un talent ce mi se pare puțin, slab, neînsemnat.
Dar iubesc talentu-acesta care tu îl prețuiești;
Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi omenești
Prin el ni se-nfățișează, și al binelui amor
Se aprinde la faclia unui geniu creator.
Pe acei ce mi-i dai pildă eu adesea i-am citit;
La o slavă meritată cu mândrie m-am smerit;
Să-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc,
Dar a lui Torquato soarta nicidecum n-o pizmuiesc,
Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simt prea mic
Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic.
Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit,
Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit.
Și de am o zi mai lină, un ceas bun de-ntâlnesc,
Cu plăcere a-l aprinde, a-i da hrană mă silesc.
Dar pe om și-a lui natură destul nu ai cercetat
De voiești să fiu ca râul care curge ne-ncetat.
Acel râu trece pe-o vale, pe câmpie, printre flori,
Iar prin relele vieții e mai greu să te strecori:
Prozaice umilințe nu pot a le înfrunta.
Tu vezi vremile de astăzi. Te-ntreb dacă muza ta,
Poftită la tribunale, ar merge să dea cuvânt,
Să spuie în bună proză de ce umblă după vânt:
De ți-ar zice judecata: “Fiindcă-am aflat că scrii,
Fiindcă vorbești cu norii și pui slove pe hârtii,
Adu versurile tale, avem poftă să citim,
Și de n-ai atins pe nimeni noi osânda-ți marginim”.
Dacă, zic, plăceri de-acestea de l-ai tăi ai fi cercat,
La atâtea dobitoace suflet oare ai fi dat?
Ai fi zis cu îndrăzneală de-un vulpoi judecător
Că îl vezi câteodată cu puf alb pe botișor,
Că în cumpăna dreptății cașul el l-a cumpănit,
Până ce prigonitorii cu nimic s-au pomenit?.
La voi sunt mai domoli oameni, ei nu s-ating de nimic:
Aicea dau de nevoie, orice mă încerc să zic.
De voi să cânt eroismul bunilor noștri strămoși,
Aud o sută de glasuri: “Ce? noi suntem ticăloși?
Numai cei vechi îți plac ție? Prilejul s-a-nfățișat
Și noi dovezi de virtute, curaj nu am arătat? ”
De laud vreun om de merit, vreun amploaiat cinstit,
“A! îmi zic de pe de lături, pe noi acum te-ai pornit?
Lăudând faptele bune, arăți, și-nvederat,
Că nu suntem de-aceia! Pe noi tu ne-ai satirizat! ”
Căci dumnealor știu prea bine, ca oameni care citesc,
Că în lauda virtuții acei răi se osândesc.
De-ar fi o mulțumire să te vezi în tipar dat,
Și pe uliți câteodată cu degetul arătat,
S-auzi: ăsta e cutare! apoi eu te-aș ferici
Pentru scrierile tale, ce iubesc a le citi,
Ale cărora sujeturi, stil ușor și lămurit
Au a fabulei plăcute merit netăgăduit.
Sutu zice într-o carte că în Grecia, de vrei,
Poți să scrii orice-ți place, fără vorbe și idei;
Mulți din autorii noștri au acest talent dorit,
Cu locul, cu-mprejurarea, cu vremile potrivit.
Vad că o duc foarte bine, și eu o să-i imitez;
O să-i întrec de se poate, nimic n-o să mai lucrez;
Numai din vreme în vreme, ai să afli că trăiesc
Și muzele din Moldova că știu să le prețuiesc.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru

alexandru donici – Versuri.pro

Grigore Alexandrescu - Epistola Domnului Alexandru Donici, Fabulist Moldovean