Un cearșaf pe care tolănită stătut-ai, mă rog,
a fost de pe-atunci spălat.

Cântă zăpada
copacilor legănători.
Copiii
se joacă de-a indienii
prin casă.
Fire de tutun galben
căzute pe dușumea.

Mult
nu mi-a mai rămas
de acum.

Ba totuși,
lustruite cuvinte..
Strălucitoare rămășițe
ale viitoarelor noastre visuri.

Aici mi-ai atins mâinile.
În colțul ăsta ne-am sărutat.

S-ar zice că am
darul de-a suferi.

Singur noaptea
(în frumoasa
pustia noastră casă
de la țară
unde numai copacii par vii..).

Acestea-s lacrimile tale
pe care le freci de mine.

Vremea a trecut:
trebuie totuși să continuu.