Păstrează ochii tăi împărăteşti
pentru durerea care o să vină,
nu te grăbi, iubito, să boceşti
cât, încă, avem dreptul la lumină.

Oricum, tot va veni o noapte rea,
e fără sens a o trăi din vreme,
nu-i bine să cobeşti, iubita mea,
căci lacrimile lacrimi ştiu să cheme.

Antrenamentul nu e necesar,
tristeţea e o muzică spontană
şi a o provoca e imprudent
pe drumul dintre rană şi icoană.

Şi, totuşi, tu ar trebui să ştii
această veste dintre rău şi bine
că te iubesc de noapte şi de zi,
şi-n somn, şi-n moarte, nu pot fără tine.

Aşa că lasă nopţile din gând
şi nu râvni un vesel loc în turmă,
nu cheltui tristeţea prea curând,
păstreaz-o pentru clipa mea din urmă.