Iacobuş Leonard - Actul Al II-lea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Scena, privată de orice lumină,
Ascunde-ntristare și foc sufletesc.
Nu are vreun rost s-o aștept ca să vină,
Deci plec să o caut fiindc-o iubesc.
Un vag labirint cu oglinzi colorate
Mă-ncurcă părând că-i închis.
Însă el este menit să-mi arate,
Că drumul spre ea, mie îmi e deschis.
Oglinda-mi arată că cel care sunt,
Nu-i omul ce e de obicei,
Că rolul meu tainic pe-acest pământ,
E să mențin zâmbetul pe chipul ei!
Artista, ce fire perfectă, specială,
Ascunsă sub marea cortină întinsă,
Jucând o piesă ce pare banală
Răsare din fum de flacără stinsă.
Încet mergând, ajung în pădure,
Iar soarele cade ușor.
Multele gânduri încep să mă fure,
Și pare că-i timpul să mor.
M-așez pe o coamă de deal liniștit,
Iar codrul parcă mă-ntreabă,
Adorm și cad într-un somn neclintit
Ce nu cunoaște vreo grabă.
Sute de cai se-nșiră pe deal,
Ca stele pe cerul boltit.
Mă simt ca fiind purtat de un val
Și nu știu ce m-a trezit.
O bruscă mișcare pe după un tei,
Pierdută ca vara de tânăr.
Dar simt c-am văzut chiar cu ochii mei,
Cum vântul împrăștie negrul ei păr.
Alerg pe culme, ajuns lângă lună,
Părând că un pas ne desparte,
Și-n brațe îmi cade o fată-n cunună
De stele, ce-n dar mi le-mparte!
Artista-mi zâmbește, cum numai ea poate,
Iar eu sunt surprins și tăcut.
Văzând parcă-n față minunile toate,
Avid, în plin o sărut.
Luminile cad pe noi amândoi,
Iar sala e doar în extaz.
Scena se umple de trandafiri, ploi,
Uitând de orice răgaz.
Artista se-nclină spre sala mirată,
De piesa ce-n doi fu tocmai jucată!
O piesă în care ea pleacă-n neștire,
Se pierde în nori și revine-n iubire.

actul 2 – Versuri.pro

Iacobuş Leonard - Actul Al II-lea