1848 – Versuri.pro

Mariana Marin - La 1986 Despre 1848

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De ce nu mi-a spus nimeni la școală
cum a murit Daniel Rosenthal?
Deci tot la 30 de ani aflu:
a fost torturat preferând să moară
decât să își trădeze prietenii revoluționari.
Iată o frază căreia i-ar fi stat bine
într-un manual de istorie.
Greu mai ajung veștile pe aici.
De acum, voi înțelege mai bine Revoluția de la 1848.

Cezar Bolliac - Holera Ciocoilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cu cât mergem înainte,
Libertatea-naintează,
Dă holera în ciocoi;
Tot îngână la cuvinte,
A cârti nu mai cutează –
Rânjesc când ne văd pe noi.
„Ioite Poarta, Austria,
Ioite consuli, diplomaţii,
Slugi în care credeţi voi,
Că salută România,
Ne-nvit să fim ca fraţii,
Iubiţi, una între noi.”
„Să fiţi tot în capul ţării,
Să fiţi tot în slujbe bune,
Toate fie pentru voi.
Fiţi voi boldul-naintării.
Legile a fi mai bune,
Num-atâta cerem noi.”
„Să trăiască România!
Să trăiască libertatea!
Nu mai sunt de azi ciocoi.”
„Să.. trăiască.. la pustia!
Hâ.. câhâ.. egalitatea..
Ce ziseşi c-o să fim noi?”
„Zi colea, cu voie plină:
Să trăiască România!
Nu e noi şi nu e voi.”
„Mă cam cearc-o holerină..
Am o colică, pustia!
Ce ziseşi c-o să fim noi?”
„Ştim ce-ţi trebuie, cocoane,
Şi de tuse şi holeră
Şi de câte aveţi voi:
Sau la cochii-vechi otgoane,
Sau, măcar vreo zaveră,
Asta-i leac pentru ciocoi.”
Bucureşti, 3 iulie 1848.
Notă: cochii-vechi: mezat, tribunal de comerţ.

I. Heliade Rădulescu - În Așteptarea Lui 1848

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Preziua.
Psalm.
Strigarea-mi ajungă până la tine
Și-exauzi-mi, Doamne, ruga fierbinte!
Amar mi-e plânsul; nu-ți întoarce fața,
Auzi-mi chemarea în ziua durerii
Și-al înfrântei inimi astupat gemăt.
Răpede m-ajută și mă susține,
Căci zilele-mi, iată, pier ca și fumul.
Ca lemnele în foc oasele-mi secară,
Pălitu-m-am și m-am uscat ca iarba,
Aridă inima îmi e ca piatra;
De suspin, de gemăt mi-a rămas carnea
Pe oase uscată; mi-am uitat pâinea
Cum se mai mănâncă. Deșert mi-e sânul.
Ca pelecanul mi-am sfâșiat pieptul,
M-am asemănat corbului de noaptea
Și tutulor altor cobe nopturne;
Întru veghere nopțile trecut-am
Și m-asemănai pasării veghinde
Ce stă nemișcată dasupra casei.
Toată ziua mă culma de ultrage
Inemicii; și cei ce-odinioară
Mă lăuda jură acum asupră-mi.
Avut-am cenușă în loc de mâncare
Și-n lacrămi mi-amestecai băutura
Numai la vederea mâniei tale.
Și la înalta și dreapta-ți urgie.
Înălțatu-m-am și m-ai surpat, Doamne,
Ca umbra trecură zilele mele,
Și eu ca iarba mă uscai, ca paiul.
Trecător sunt și m-am consumat, Doamne,
M-am topit ca ceara ș-am ars în zelul
Să-ți înalț templu. Focul mi se stinge..
Tu însă, eterne, ești nemutabil,
Ș-a ta memorie în seculi trece,
Din generațiune la-alta pasă.
Tu-n pietate vei ardica brațul
Și-n pietate pe român salva-vei,
Căci ora salutei, ora venit-a.
E d-ajuns; plâng servii tăi, plâng lumina,
Gem altarele, plâng d-a lor ruină.
Sunat-a ora, și acum se vor teme
Gințile toate de naltul tău nume,
Și d-a ta glorie trema-vor regii.
Din cenușa-i sălta-va România,
Înnoi-se-vor ale ei junețe
Ca ale acvilei; și-n vestmânt candid
Ca o mireasă va ieși nainte-ți;
Splendida ei, sacră candela d-aur,
În oliu limpede, oliu de pace,
Vărsa-va lumina ce dă viață
Și va încinge virginala-i frunte
Cu-aureola ce geniul poartă.
Tu, Doamne, singur, fiintă supremă,
Vei rentregi această Sion nouă.
Arăta-te-vei în Gloria toată
În reîntregita Românie bellă;
Pruncii-n a ta cale nălța-vor imne,
Văduva, orfanul afla-vor scutire
Și împilații alța-vor capul;
La locul propriu se vor pune toate
Și capacitatea la a ta dreaptă.
Auzi tu, generație fiitoare?
Pentru tine se scriu acestea.