Ea se trezește în miez de noapte și iar plânge,
Știa că a greșit, dar nu știa unde se duce.
Dacă a murit? Un semn de viață nu dădea,
A căzut în genunchi, lumea ei se sfârșea.
În minte i-au venit toate clipele frumoase,
Clipe dureroase și momente păcătoase.
Au fost amândoi, la bine și la greu,
Au trecut împreună peste toate mai mereu.
Toate visele pe loc s-au spulberat,
Fără să gândească, în gol, ea s-a aruncat.
A vrut să-i fie lui aproape și sus la Dumnezeu,
Cum au fost înainte, și la bine și la rău.
A luat cu ea în rai două suflete legate,
Că nimeni nu știa că trăia printre regrete.
Nimeni nu știa că era gravidă-n două luni,
Și au murit pe loc, și ea și fiul lui.

Pe strada lor se simțea multă tristețe,
În familie și pe multe fețe,
Ca o ultimă dovadă s-a găsit un biletel,
Scris de fata ce acum e sus în cer.
„Nu am știut prin vorbe, așa că o să scriu
Un cuvânt sincer pentru mai târziu.
Poate nu contează, dar pentru viitor,
Rămâi lângă mine, îngerul meu păzitor!
Îmi amintesc zilele când în brațe-mi dormeai,
Te sărutam ușor și simțeam cum respirai.
Nu permiteam de nimic să-ți fie teamă,
Chiar dacă viața ta era ruptă dintr-o dramă.
M-ai schimbat, te-ai schimbat, viața nu mai e la fel,
Pentru mine nu mai ești doar un simplu EL.
Mai am o veste, o să avem un băiețel,
Te iubesc mult și-o să ne vedem în cer…”