Strofa II:
Fir-ar ea de primăvară,
Când plecai pe seară-amară,
Ți-ai luat dorul și-ai plecat,
Fără „adio” lăsat.
Fir-ar ea de primăvară,
Când plecai pe seară-amară,
Ți-ai luat dorul și-ai plecat,
Fără „adio” lăsat.
Sub fereastră-mi cântă vântul,
Numai eu ascult cuvântul,
Lumea râde, joacă-n sat,
Eu de dor am înnoptat.
Sub fereastră-mi cântă vântul,
Numai eu ascult cuvântul.

Strofa III:
Fir-ar neamul dragostei,
Care piere printre văi.
Ce-i iubirea dacă doare?
Parcă-i foc ce n-are soare.
Fir-ar neamul dragostei,
Care piere printre văi.
Ce-i iubirea dacă doare?
Parcă-i foc ce n-are soare.
Mă îmbrac în dor cărunți,
Și ascult la glas de munți,
Numai dorul tău îmi spune:
„Nu mai vine, n-ai cui spune!”.
Mă îmbrac în dor cărunți,
Și ascult la glas de munți.

Strofa Finală:
Fir-ar ea, vorba de bine,
Când ajunge la străine
Ce-am iubit s-a dus pe drum,
Și-a lăsat inima-n scrum!