Același eu prins în gânduri mereu
Cu aceleași întrebări. Oare de ce nu sunt eu?
De ce urăsc să privesc pozele ce-mi zâmbesc?
De ce-mi doresc atât de mult să mă urăsc?
De ce te-am făcut să-mi zâmbești? Dacă acum plângi?
De ce nu te-ai schimbat când te-am rugat să o faci?
De ce trebuie să trăiesc numai din amintiri?
De ce mai trebuie să ne mințim că nu ne mai iubim?
De ce să aruncăm în noi cuvintele
Care odată pentru noi erau visele?
De ce trebuie ca să plâng tocmai acum? De ce aceste texte dor când spun ce spun?
De ce să nu mă înec în mireasma vinului?
De ce încă îmi mai doresc trupul cu care mă înveleai?

Refren:
Știi… Mi-e dor să-ți mai sărut odată buzele
Mi-e dor să mai trăiesc măcar odată clipele
Mi-e dor de El și Ea cum erau cândva
Două suflete pereche ce iubeau marea
Mi-e dor de nopțile fierbinți cu tine în dormitor
Și de diminețile când adormeai pe pieptul meu
Mi-e dor să îți mai cânt „Printre amintiri”
Mi-e dor măcar odată să plâng… când în brațe te strâng
Mi-e dor de ochii verzi cu care mă îmbăți. Mi-e dor să-mi mai șoptești cât de mult mă adori
Mi-e dor să mai visăm
Mi-e dor să numărăm stele căzătoare după ce ne iubim
Mi-e dor să țipi la mine când te supăram
Mi-e dor să te alint cum numai eu o făceam
Mi-e dor de tine și fără să mai spun ceva Închei aici că doare… e doar un El și o Ea.

Refren:
În trecut revin și mă las purtat de armonia noastră ce era de invidiat
În lacrimat deschid ochii și revăd două trupuri calde
Ce se iubeau până-n zori.
Alungat de singurătate
Am decis să rămân cu două umbre-n spate.
Acum întorc ușor clepsidra timpului
Și mă jelesc fără scrupule amintirilor
Dar amintirile vin… amintirile se duc
Iar noi rămânem doi copii ce se iubeau în trecut.
Atât de mult iubeam marea…
Și luna mereu lumina dragostea Acum trece, e o amintire dură
Am umplut destul paharul cu dorul de tine.

Refren: