Refren:
Când doi oameni se iubesc cu adevărat, fac tot posibilul să uite ce s-a întâmplat.
Ca doi copii, ei din când în când se mai certau și tot ca doi copii ei se împăcau.
Deseori, dragostea nu e un joc, unde zarul chiar nu are niciun rost.
Ca doi copii, ei din când în când se întâlneau și tot ca doi copii ei se despărțeau.

Plecand supărată de ce se întâmplă, privirea către dormitor o întorcea.
L-a văzut acolo și plângând tăcea, se pare că dragoste nu mai era.
Deodată se aud iarăși niște bătăi, ea venise să îl strângă în brațele ei.
Deschide ușa încet, dar foarte curajos și atunci îi spune cât se poate de furios:
„Degeaba mă privești profund acum, oricum răul e deja făcut.
N-aș vrea decât să fug, să plâng, să râd, să uit al tău sărut!”
Dar tu: „Iubitule, lasă-mă să-ți vorbesc, dă-mi șansa să vezi că nu mai greșesc.”
Promisiuni și aceleași minciuni, lucruri care dor spuse prea ușor.
Mi-e dor chiar dacă n-am ajutor, mă-ntorc către cer și strig „Nu mor!”
Sunt singura ce mereu te-a iubit, ca doi copii amândoi am greșit.

Refren:
Când doi oameni se iubesc cu adevărat, fac tot posibilul să uite ce s-a întâmplat.
Ca doi copii, ei din când în când se mai certau și tot ca doi copii ei se împăcau.
Deseori, dragostea nu e un joc, unde zarul chiar nu are niciun rost.
Ca doi copii, ei din când în când se întâlneau și tot ca doi copii ei se despărțeau… Ca doi copii