Rămas Bun de la Mama

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A trecut nu un an, nu o oră, nu un minut,
de când m-am despărțit de mama. M-a îmbrățișat amarnic,
din ochii ei frumoși picurau lacrimi de orfani,
dârdâia în frigul de treizeci de grade, dar m-a însoțit.
Jalba ei grăitoare, frumoasă, inimoasă
nu m-a atins, m-am răstit la ea, e ger, să meargă acasă.
Și-a strâns mantila, a tăcut și a așteptat
la vreo minune, că mă voi calma, voi zâmbi, a sperat.
Am fost tânăr atunci, de sărăcie îmi era rușine,
i-am negat pe frați, n-am intrat cu ei în cârdășie.
Miroase săracul, e urât, am zis. Gura-i slugă, saliva-i sare,
îi cad dinții, carnea-i moale, tot scuipă și n-are răbdare.
Îmi ajunge din sărăcie, pe cont propriu mă duc acum,
să nu mă îmbrace rudele, vai ce urât sunt, când dau.
Toate astea n-am rostit, doar mi-a trecut prin minte.
A stat mama uimită de frig și de mâhnire.
„Pleci, fiule – atât a spus – poți pleca, lasă-mă,
dar nu mai știu ce să fac, cum să mă descurc singură.
Ți-am împachetat ultima mea gâscă, friptă,
mă vor acuza ceilalți trei mai mici, că-s eu de vină.
Te trimit la școală. Până când vei sta la studii,
suportăm cheltuielile, noi vom posti cu toții.”
– Dacă regreți, nu mă duc -, ,Dacă așa crezi, să nu te duci.
Trebuie să înveți. Te rog să ne scrii sau să ne anunți.
Lasă-mă, să te sărut.” – Sărută-mă, dar ce folos,
nu mai plânge mereu, mie rușine, nu-i cuviincios!
Pe mutra mea afurisită, urma obrazului ei mă doare,
în galben minunat de pergament – voi visa – reapare.
A stat până-n gleznă în zăpadă. M-a privit foarte tristă.
Mi-ar fi spus încă ceva, dar desigur îi era frică.
A stat, și a stat. Îi era frig la picioare. De când n-are ghete!
De doi ani și jumătate am discutat. De cumpărat? Dar ea cine e?

Peisaj Mizerabil

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe astfel de vreme pornește vântul din munți
și restul de căldură plângând, se cară,
pe astfel de vreme, de dorurile lor groaznice,
oamenii mori deodată.
Pe astfel de vreme lumea strânge lemne putrezite
pentru iarnă. Patul se golește.
Cine dormea în el, se răzgândește
și până-n seară moare. Nu-l va jeli
sertar plin, nici mâncare grasă.
Pe astfel de vreme va fi frig în casa de vară,
peste necazuri s-a așternut fum și răcoare,
și boala a bătut la ușă,
vor fi mulți cu febră, multă enervare,
pe copil cu febră îl așteaptă o seară de groază,
îi smulge părul mamei, până-n ultimul fir,
copilul nu primește lapte pe astfel de vreme,
dar pe mort sute îl conduc la cimitir.

Salamon Ernő – Versuri.pro

Rămas Bun de la Mama

Peisaj Mizerabil