Strofa 2
Și aș putea spune atâtea, dar nu mai spun nimic,
Am văzut că-ți merge bine, nu mai vreau să mă complic.
Dar noaptea se lasă și abia acum îmi vin în cap
Vorbele tale pe pieptul meu total condiționat.
De fapt, erau doar vorbe aruncate pe jos,
Iar eu ca prostu’ ți le adunam frumos…
Te iubeam, baaa, așa cum nimeni nu o face,
De fapt, multe vorbe frumoase, din păcate, uitate.
Și nu regret nimic din tot ce-a fost,
Poate doar că visam la viitorul nostru.
Ca prostu’ credeam în vorbe necurate
Și mă pierdeam când tu plângeai, pe piesele noastre,
Voastre acum, că nimic nu ne mai leagă,
Acum ești tu și el, noi am fost odată.
Și poate într-o zi îți vei aminti
Când plângeam împreună, mă ajutai, mai știi?
Îmi știai pe derost toate piesele,
Acum, draga mea, au rămas regretele.
Povești spuse peste ani copiilor noștrii,
Când noi doi eram copii și ne iubeam ca proștii.
Și într-o bună zi îmi voi aminti de tine,
Dacă voi avea copii, îți vor purta numele pe bune
Și niciodată eu nu te voi mai uita,
Când pe fetița mea o voi iubi ca pe tine.